Europa are nevoie de încă cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru a se redresa după pandemie

62121130
Getty

Europa va avea nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile financiare ale UE pentru a finanţa redresarea economiei după pandemia de coronavirus, a afirmat Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate (ESM).

 

Cel mai uşor mod de a organiza astfel de fonduri ar fi prin intermediul Comisiei Europene şi prin bugetul UE, a explicat Klaus Regling, într-un interviu acordat duminică publicaţiei italiene Corriere della Sera.

”Aş spune că pentru a doua fază avem nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile europene, dar suma ar putea fi mai mare. Pentru asta, trebuie să discutăm cu mintea deschisă despre noi instrumente dar şi să utilizăm instituţiile existente, deoarece este mai uşor, în special prin intermediul Comisiei Europene şi prin bugetul UE. Regândirea fondurilor europene ar contribui în mare măsură la menţinerea unităţii Uniunii Europene”, a afirmat directorul Mecanismului European de Stabilitate.

 

Un prim pachet de măsuri, de 540 miliarde de euro

 

În 9 aprilie, miniştrii de Finanţe din UE au pus la punct un pachet de măsuri în valoare de 540 miliarde de euro.

Printre măsuri se numără împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate, garanţii pentru împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii şi o schemă pentru finanţarea programelor de şomaj parţial ale statelor membre.

Cu toate acestea, miniştrii europeni de Finanţe au lăsat nerezolvată problema împărţirii poverii financiare din cauza lipsei unui acord cu privire la emiterea de obligaţiuni comune.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că economia zonei euro ar putea înregistra o contracţie de 7,5% în acest an din cauza crizei provocate de pandemie.

Şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a apreciat săptămâna trecută că Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de un fond de relansare economică în valoare de 1.500 miliarde de euro care să fie finanţat cu obligaţiuni garantate de statele membre.

Într-un interviu publicat în cotidianul german Handelsblatt, Valdis Dombrovskis a explicat că că Executivul comunitar lucrează la un nou instrument de finanţare, dincolo de contribuţiile naţionale care ajung în mod normal la bugetul UE pe şapte ani.

 

Fond de relansare, prin obligațiuni susținute de state

 

Întrebat despre posibilitatea finanţării unui astfel de fond de relansare cu emisiuni de obligaţiuni în valoare de până la 1.500 de miliarde de euro, Dombrovskis a răspuns: ”Pot să îmi imaginez un astfel de cadru financiar. Dar nimic nu a fost decis încă”.

Oficialul CE a adăugat că fondul de relansare ar putea fi finanţat prin obligaţiuni susţinute de garanţii oferite de statele membre.

Întrebat dacă Executivul comunitar va strânge bani de pe piaţă pentru fondul de relansare, Dombrovskis a spus că acest lucru trebuie discutat şi că se aşteaptă să figureze pe agenda următoarei videoconferinţe a liderilor UE.

Potrivit lui Dombrovskis, Comisia Europeană este deschisă la toate posibilităţile permise de Tratatul de la Lisabona. El a adăugat: ”Nu excludem nicio opţiune dacă statele membre vor ajunge la un acord. Aşa cum ştim, acest lucru nu este valabil pentru eurobonduri”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62024779
Veste rea pentru România. Perspectiva de rating a fost revizuită de la stabilă la negativă, pe fondul pandemiei de Covid-19

Agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă.

61556983
Încă o lovitură pentru China, după criza Covid-19. Cea mai proastă veste din ultimii 10 ani

Economia Chinei s-a contractat în primul trimestru al anului, pentru prima dată după decenii de creștere, după ce pandemia de coronavirus a dus la închiderea fabricilor.

62110123
Averea lui Jeff Bezos a explodat după declanșarea pandemiei. A câștigat 24 de miliarde de dolari

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, este cu 24 de miliarde de dolari mai bogat datorită pandemiei, care a dus la creșterea semnificativă a comenzilor online, potrivit BBC.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.