Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Cresc alocările la Sănătate, Muncă și Finanțe

×
Publicitate

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind rectificarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2020, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

"Rectificarea bugetară pentru anul 2020 creşte alocările în zona de Sănătate, Muncă, Finanţe, Ordine şi Siguranţă publică şi Lucrări publice. Sunt avute în vedere, în principal, asigurarea resurselor bugetare necesare pentru finanţarea măsurilor de sprijin economic adoptate de Guvern în ultima perioadă, respectiv finanţarea schemei de garantare pentru credite pentru capital de lucru şi credite pentru investiţii destinate IMM-urilor prin Fondul Naţional de Garantare şi Creditare a IMM-urilor, finanţarea acestei scheme urcă de la 5 miliarde de lei la 15 miliarde de lei şi, în cadrul acestei scheme, IMM-urile pot beneficia de credite cu dobândă subvenţionată 100%, dobândă zero şi comisioane de administrare zero până la sfârşitul acestui an", a precizat Ionel Dancă, miercuri seara, la finalul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că prin rectificare sunt prevăzute şi "alocările bugetare necesare pentru plata indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru salariaţii care în această perioadă au contractele de muncă suspendate, cât şi pentru persoanele care prestează servicii în baza altor forme contractuale, precum persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau persoanele prevăzute la categoria alţi profesionişti în Codul Civil".

"Pentru aceştia au fost alocate sumele necesare pentru plata indemnizaţiei de şomaj tehnic, respectiv 4 miliarde de lei pentru ANOFM care face plăţile pentru salariaţii cu contractele de muncă suspendate şi 1,9 miliarde de lei pentru celelalte categorii de beneficiari", a spus Dancă.

De asemenea, în domeniul Sănătăţii, a arătat el, au fost alocate sumele necesare "atât pentru asigurarea necesarului de materiale medicale şi sanitare în combaterea epidemiei cu coronavirus, cât şi pentru plata asigurărilor sociale de sănătate sau a drepturilor beneficiarilor de asigurări de sănătate".

"Vorbim aici de concedii medicale care au prevăzute o alocare bugetară de un miliard de lei", a precizat Ionel Dancă.

Şeful Cancelariei a adăugat că, practic, alocarea bugetară aferentă măsurilor menţionate se ridică, în urma rectificării bugetare, la 3% din PIB.

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62120513
Guvernul a prelungit termenele până la care pot fi achitate dările locale

Prin ordonanța de urgență, Guvernul a prelungit termenele până la care pot fi achitate dările locale.

62120492
Previziuni sumbre ale FMI. Criza provocată de COVID-19, cea mai gravă din ultimul secol

Criza generată de acest nou virus va lovi economia globală cu o forță nemaiîntâlnită de la Marea Depresiune din 1930, și ar putea afecta Marea Britanie mai mult decât gripa spaniolă și Primul Război Mondial.

62117840
Impactul pandemiei: Economia va scădea cu 2%, bugetul va avea încasări cu 4 miliarde € mai mici

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat miercuri că economia va avea în 2020 o contracţie de - 1,9% din PIB, iar deficitul este estimat de 6,7% din PIB.

Recomandări
Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă "cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României".

62598977
Alegeri în Israel. Cele cinci scenarii pentru viitorul guvern israelian. Benjamin Netanyahu riscă să piardă puterea

În Israel au loc primele alegeri organizate după atacurile conduse de Hamas în 7 octombrie 2023 și după distrugerea ulterioară a Fâșiei Gaza de către Israel, precum și declanșarea războiului alături de SUA împotriva Iranului.

Shutterstock 2572117625
Fără produse și softuri rusești în instituțiile publice din România până în 2036. Lege „critică”, adoptată de Senat

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, anunţă că a fost adoptată prelungirea interdicţiei de achiziţie, instalare şi utilizare a produselor şi serviciilor software ruseşti în instituţiile publice până la 31 decembrie 2035.