Previziuni sumbre ale FMI. Criza provocată de COVID-19, cea mai gravă din ultimul secol

×
Publicitate

Criza generată de acest nou virus va lovi economia globală cu o forță nemaiîntâlnită de la Marea Depresiune din 1930, și ar putea afecta Marea Britanie mai mult decât gripa spaniolă și Primul Război Mondial.

Atât de sumbru suna avertismentele FMI și ale Biroului pentru Responsabilitate Bugetară, din Regat.

Tot potrivit Fondului Monetar, Italia se află în cea mai gravă situaţie din Europa, iar economia Spaniei se va prăbuşi cu 8 procente. Statele Unite, care au deja peste 17 milioane de noi şomeri încearcă să repornească motoarele pentru a limita impactul.

Puţini oameni de pe planetă vor putea spune că au mai trecut prin aşa ceva în viaţa lor. Aşa descrie FMI, plastic, amploarea contracţiei economice aşteptata ca urmare a pandemiei.

Gita Gopinath, FMI: "S-ar putea ca pandemia să nu dea înapoi în a doua parte a anului, ceea ce va duce la restricţii prelungite, la o situaţie financiară înrăutăţită şi o prăbuşire a lanţurilor de aprovizionare globale. În această situaţie, PIB-ul global va pierde încă 3 procente în 2020 şi, dacă criză economică se întinde în 2021, nivelul PIB-ului global va scădea cu alte 8 procente faţă de previziunile iniţiale."

Pentru zona euro, contracţia economică estimată este de aproape 8 procente. Iar şomajul, în medie, pentru ţările europene din spaţiul monedei unice ar putea ajunge la 10,4 procente. Pentru comparaţie, anul trecut şomajul a fost 7,6 la sută.

Guvernul francez a prezentat o nouă rectificare bugetară în contextul creşterii uriaşe a cheltuielilor pentru măsurile de răspuns la criza de sănătate publică. Dacă joia trecută scăderea economică era estimata la 7 la sută, noile prognoze prevăd o scădere de 8 procente

Autorităţile de la Londra estimează deja că 3,4 milioane de britanici - adică 10 la sută din forţa de muncă - vor deveni şomeri.

Max Foster, CNN: ''Guvernul este pus în faţa unor statistici care dau fiori: Pe de o parte - numărul imens al deceselor. Pe de altă parte - cu cât se prelungesc măsurile de izolare, cu atât mai mult se prefigurează altă statistică îngrozitoare. Urmează, probabil, cea mai gravă recesiune din ultimul secol, dacă nu din ultimele trei secole."

Celor care susţin repornirea economiilor fără întârziere, invocând zicala rău cu rău, dar mai rău fără rău, li se răspunde cu contraragumente solide. Unele vin chiar de la Fondul Monetar Internaţional.

Comisia europeană a prezentat o foaie de parcurs pentru ridicarea treptată a măsurilor de izolare în ţările membre. Recunoscând specificul fiecărei ţări, stabileşte o serie de principii cheie - recomandarea specialiştilor, coordonarea şi solidaritatea la nivelul Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62117840
Impactul pandemiei: Economia va scădea cu 2%, bugetul va avea încasări cu 4 miliarde € mai mici

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat miercuri că economia va avea în 2020 o contracţie de - 1,9% din PIB, iar deficitul este estimat de 6,7% din PIB.

62096619
Planul Europei pentru ridicarea parțială a restricțiilor în contextul pandemiei

Comisia Europeană a informat că marile companii și muncitorii nu vor reveni la activitățile curente până nu va exista un vaccin sau o cură pentru Covid-19, transmite Bloomberg.

62118414
Orban: Vom suporta parţial salariul persoanelor care au fost în şomaj tehnic

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul este pregătit să suporte plata angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic şi va adopta o rectificare de buget în acest sens.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.