Declarația unui senator care a adus profituri rapide pentru unii investitori la Bursă

×
Publicitate

Informaţiile contradictorii din ultimele zile privind supra-taxarea băncilor au afectat acţiunile celor două instituţii financiare listate la Bursă.

Este vorba despre BRD şi Banca Transilvania, ale căror acţiuni au scăzut şi au revenit aproape la fel de rapid. În timp ce investitorii inspiraţi au câştigat bani frumoşi, alţii au pierdut.

Invitat miercuri la prânz la o emisiune on-line a ziarului Financiar, senatorul Florin Cîțu a lansat o bombă.

"Toate băncile, IFN-urile, firmele de asigurări vor avea o astfel de taxa, de 0,5%...
Taxa pe ce ?
Pe active."

Declaraţia a avut efecte imediat.

Claudiu Cazacu, analist financiar: "Miercuri am avut un prin episod de scădere, în momentul în care în sesiunea de joi lucrurile acestea au devenit larg cunoscute informaţia respectivă a dus la un plonjon şi s-a atins un minim până în momentul în care intenţiile respective de introducere a unei astfel de taxe pe active a fost informată şi de atunci a urmat revenirea, dar constatăm că încă nu suntem la nivelul de unde am plecat."

O astfel de taxă aparent mică ar avea efecte grave asupra băncilor, inclusiv a celor două listate la Bursă.

Simion Tihon, broker: "O posibilă taxa de 0,5% pe activele bancare - asta ar însemna o reducere destul de mare a profiturilor celor două bănci. 20% în cazul Băncii Transilvania şi aproape de 30 în cazul BRD."

În iunie, chiar ministrul Finanţelor a declarat că va desfiinţa pilonul doi de pensii. Declaraţia a fost infirmată după câteva ore, dar a dus la căderea tuturor acţiunilor de la bursă.

Claudiu Cazacu, analist financiar: "Pieţele financiare sunt un mecanism de reglare foarte sensibil la declaraţii care pot avea impact. Nu trebuie că acele evenimente chiar să se producă, este suficient ca să existe o prezumție rezonabilă că ele s-ar putea petrece şi deja vedem o influenţă în piaţă."

Ministerul de Finanţe a dat joi seara o dezminţire oficială în care spune nu vrea să introducă o nouă taxa pentru bănci.

Florin Cîțu, senator PNL: "Nu ne mai surprinde o astfel de reacţie a guvernului cam tot ce a fost, a fost negat şi până la urmă am avut dreptate. Eu zic să mai aşteptăm o lună două şi veţi vedea că informaţiile pe care le-am prezentat pieţei sunt adevărate."

Cele două bănci afectate nu au comentat situaţia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61907161
Străinii, stăpâni pe 40% din terenul agricol de la noi. Avertismentul CE

România este ţara care în ultimii ani a vândut cel mai mult teren agricol, iar străinii au profitat de situaţie.

61907077
ANAF scoate la licitaţie bunurile lui Vîntu şi Cocoş. Cât costă hotelul din Deltă al lui SOV

Fiscul scoate la mezat proprietăţile confiscate de la Sorin Ovidiu Vîntu şi Dorin Cocoş.

61906820
Cum vrea țara în care se trăiește cel mai bine să-și convingă propriii cetățeni să muncească

Vârf de plată pentru ţara noastră, care trebuie să ramburseze un sfert din împrumutul stand-by contractat în 2009.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.