Între timp, autoritățile au prelungit din nou starea de alertă și, din cauza acestei situații, turismul în zonă, principalul mijloc de trai al localnicilor, a fost grav afectat.
În zona salinei Praid totul pare încremenit. Doar câteva fotografii expuse la intrare mai amintesc de zona care atrăgea turiști din toate colțurile țării. Acum, puțini au mai îndrăznit să își mențină afacerile deschise.
Feher Zsombor, proprietarul unui hotel: ”Gradul de ocupare fața de anul recut a scăzut cu 30 la sută. E destul de greu, utilitățile cresc. Cu 50 la sută am redus personalul.”
Tofalvi Marton, proprietarul unui magazin: ”Ca turism, aproape zero. Singura salvare pentru Praid ar fi să avem salină. Am strâns cureaua..."
Lucrările din teren s-au oprit încă din toamna anului 2025. Atunci s-a finalizat etapa de construcție a sistemului de conducte, menit să preia o parte din apa pârâului Corund, pentru scăderea debitului. Acestea sunt însă intervenții provizorii. Refacerea infrastructurii este una de amploare și va dura ani de zile, spune prefectul de Harghita.
Petres Sandor, prefect de Harghita. "Salrom trebuie să exectute lucrarea de punere în siguranață a albiei, iar Apele Române vor trebui să ducă la bun sfârșit acea investiție majoră care privește realizarea unei atenuări în amonte.”
Comisia Europeană a luat în considerare dezastrul provocat la Praid și daunele semnificative produse de inundarea salinei.
Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei: "Este vorba despre o decontare parțială post dezastru, a costurilor deja făcute de statul român.”
Camelia Donțu, corespondent PRO TV: "România urmează să primească sprijin european pentru refacerea Salinei Praid. Comisia Europeană propune alocarea a 14,3 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, bani destinați reconstrucției infrastructurii esențiale.”
Sprijinul vine în cadrul unui pachet mai amplu, de 144 de milioane de euro, pentru mai multe state afectate de dezastre climatice, România, Spania și Cipru."
La începutul acestei luni, starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile. Accesului publicului în zona afectată și în Canionul de Sare este interzis.