Comisia Europeană ”propune obligația” de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5%

×
Publicitate

Comisia Europeană a transmis, miercuri, într-un comunicat, că propune o ”intervenție de urgență pe piețele europene ale energiei”, pentru a face față recentelor creșteri dramatice ale prețurilor.  

Astfel, conform sursei citate, Comisia vrea insituirea de ”măsuri excepționale” de reducere a cererii de energie electrică, care vor contribui la reducerea costului energiei electrice pentru consumatori, precum și măsuri de redistribuire a excedentului de venituri din sectorul energetic către consumatorii finali.

Iată care sunt propunerile oficiale ale Comisiei Europene:

-► reducerea cererii de energie prin ”obligația de a reduce consumul de energie”

Comisia consideră că, dacă se va reduce cererea, ar putea avea un impact asupra prețurilor energiei electrice și un efect global de calmare a tensiunilor de pe piață. Astfel, propune ca țările din Uniunea Europeană să aibă obligația de a reduce consumul de enrgie electrică.

Pentru a viza cele mai scumpe ore de consum al energiei electrice, atunci când producția energiei electrice pe bază de gaze naturale are un impact semnificativ asupra prețului, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5 % în timpul orelor de vârf selectate. Statele membre vor trebui să identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare preț preconizat, și să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf.

Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin 10 % până la 31 martie 2023. Acestea pot alege măsurile adecvate pentru a realiza această reducere a cererii, care pot include compensații financiare. Reducerea cererii în perioadele de vârf ar duce la o reducere a consumului de gaze cu 1,2 miliarde de metri cubi în timpul iernii.” - se arată în comunicat.

-► plafonarea veniturilor producătorilor de energie electrică

Comisia propune, de asemenea, un plafon temporar al veniturilor pentru producătorii de energie electrică „inframarginali”, și anume cei care utilizează tehnologii cu costuri mai mici, cum ar fi sursele regenerabile de energie, energia nucleară și lignitul, care furnizează energie electrică în rețea la un cost mai mic decât nivelul prețului stabilit de producătorii „marginali” mai scumpi.

”Acești producători inframarginali au realizat venituri excepționale, cu costuri de funcționare relativ stabile, deoarece centralele electrice pe bază de gaze naturale costisitoare au determinat creșterea prețului angro al energiei electrice pe care îl practică. Comisia propune stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 EUR/MWh.

Acest lucru va permite producătorilor să își acopere costurile de investiții și de funcționare fără a afecta investițiile în noi capacități, în conformitate cu obiectivele noastre privind energia și clima pentru 2030 și 2050. Veniturile care depășesc plafonul vor fi colectate de guvernele statelor membre și utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie să își reducă facturile.

Statele membre care comercializează energie electrică sunt încurajate, în spiritul solidarității, să încheie acorduri bilaterale pentru a partaja o parte din veniturile inframarginale colectate de statul producător în beneficiul utilizatorilor finali din statul membru cu o producție scăzută de energie electrică. Astfel de acorduri trebuie să fie încheiate înainte de 1 decembrie 2022 în cazul în care importurile nete de energie electrică ale unui stat membru dintr-o țară vecină sunt de cel puțin 100 %.” - anunță Comisia Europeană.

-► ”contribuție de solidaritate” din profiturile activităților petroliere și gaze naturale

În al treilea rând, Comisia propune o ”contribuție de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activitățile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale și al rafinăriilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale”.

Această contribuție limitată în timp ar menține stimulentele pentru investiții pentru tranziția verde. Aceasta ar urma să fie colectată de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o creștere de 20 % față de profiturile medii din ultimii trei ani.

Veniturile ar urma să fie colectate de statele membre și redirecționate către consumatorii de energie, în special către gospodăriile vulnerabile, întreprinderile grav afectate și industriile mari consumatoare de energie. De asemenea, statele membre pot finanța proiecte transfrontaliere în conformitate cu obiectivele planului REPowerEU sau pot utiliza o parte din venituri pentru finanțarea comună a măsurilor de protejare a ocupării forței de muncă sau de promovare a investițiilor în sursele regenerabile de energie și în eficiența energetică”.

-► prețuri ale energiei electrice mai mici decât costurile reglementate

Într-o nouă intervenție privind normele pieței energiei electrice, Comisia propune, de asemenea, extinderea „Setului de instrumente privind prețurile la energie” disponibil pentru a ajuta consumatorii.

”Propunerile ar permite pentru prima dată prețuri ale energiei electrice mai mici decât costurile reglementate și ar extinde prețurile reglementate pentru a include și întreprinderile mici și mijlocii”.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Pensiile românilor nu fac față scumpirilor. Cu cât s-ar putea mări în 2023

Cu mici măriri din când în când, pensiile românilor nu mai țin pasul cu scumpirile. O arată chiar datele Institutului de Statistică. Pensia medie a ajuns la 1.850 de lei, după ce a crescut cu 11 procente într-un an.

Românii care vor avea facturi uriașe la energie. „Am redus la minim boilerul, facem duș cu apă călâie”

Scumpirea energiei electrice şi reducerea plafonului până la care preţul este compensat dau mari bătăi de cap. Cei care locuiesc la casă şi folosesc hidrofoare, ori au în apartamente echipamente de încălzire electrice, sunt îngroziţi de ce va urma.

Google se confruntă cu un proces de 25 de miliarde de euro în UK și UE, din cauza publicității online

Google se confruntă cu un proces de 25 de miliarde de euro (21,6 miliarde de lire sterline) în Regatul Unit și UE, din cauza unor acuzații de comportament anticoncurențial pe piața de publicitate digitală.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității a fost votată. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot, astăzi, Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.