Ministrul Energiei: Pericol de „blackout” dacă nu păstrăm centralele pe cărbune. Se cere derogare CE

×
Publicitate

România vrea să amâne închiderea minelor de cărbune, care, conform angajamentelor, ar trebui să se oprească treptat, începând cu finalul acestui an.

Ministrul Energiei a solicitat Comisiei Europene o derogare, deoarece centralele pe gaz care ar trebui să le înlocuiască nu sunt încă gata. Dacă minele s-ar opri acum, ar urma scumpiri ale electricității și mii de concedieri.

Mizele amânării: energie și locuri de muncă

Valea Jiului, inima mineritului românesc, mai are doar patru exploatări active. Planul european prevede ca două mine să se închidă la finalul anului 2026, iar restul, până în 2032.

Eduard Mija, directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului: „Din punctul de vedere al sistemului energetic național, ar trebui să păstrăm cel puțin două exploatări miniere plus termocentrala Paroșeni.”

În prezent, cărbunele furnizează, în medie, 15% din energia națională. Renunțarea la această resursă ar fi însemnat construcția de centrale pe gaz și parcuri fotovoltaice în locul minelor. Însă, proiectele nu avansează.

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj: „Cele 2-3 investiții prognozate a fi făcute în Dolj și Gorj vedem că nici măcar la stadiul de licitație nu sunt, sau licitațiile lansate nu au niciun participant.”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează asupra riscurilor.

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Ar crește foarte mult prețul, pentru că va trebui să importăm mai multă energie. Doi: am fi în pericol pentru că nu există suficientă interconectare și rețele... am fi în pericol de a avea prea puțină producție de energie și automat, pe lângă prețul foarte mare, am fi în pericol de blackout.”

Pe lângă problema energetică, în Valea Jiului sunt în joc și peste 2.200 de locuri de muncă.

„Sperăm că ieșim și noi la o pensie de aici, ce să zicem, e complicată situația” spune un miner.

Un MWh de energie electrică produs din cărbune costă aproximativ 500 de euro, dar este vândut cu puțin peste 100 de euro, diferența fiind acoperită de stat.

Constantin Crețan, lider de sindicat: „Se închid cariere, se închide totul, cărbunele nu mai are prioritate, gândiți-vă că intră și Mintia în funcțiune cu producție foarte mare, iar industria românească nu mai există.”

În România mai există 19 exploatări miniere. Guvernul a alocat 4 milioane de euro pentru securizarea lor după închidere, bani care pot fi folosiți până în 2032 pentru protecția mediului și refacerea terenurilor.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62491100
Guvernul Bolojan exclude proiecte de 62 miliarde lei din PNRR. Vor fi transferate în Programul Transport

Executivul a adoptat joi memorandumuri prin care stabilește ce proiecte de infrastructură vor mai beneficia de finanțare europeană, prioritizând doar investițiile cu șanse reale de finalizare până în august 2026.

62569910
România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a salariilor. Doar ungurii și bulgarii ne depășesc

România a înregistrat în acest an, una dintre cele mai mari creșteri, cu salarizarea angajaților.

62575645
Cifrele reale din spatele „scandalului avocado versus roșie”. Șeful Agriculturii, contrazis de statistici

Ministrul Agriculturii s-a arătat nemulțumit că românii preferă avocado și mozzarela de import în locul roșiilor și brânzei locale. Cu toate acestea, oficialul pare a nu ști că importurile de tomate sunt de trei ori mai mari decât cele de avocado.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.