BNR: Rata inflației va depăși 11% în aprilie-iunie.Ce se va întâmpla cu prețurile la energie după încetarea schemei de ajutor

Inflație
Shutterstock

BNR prognozează o rată a inflaţiei de 11,2% în trimestrul al doilea, adică în periaoda aprilie-iunie, după încheierea perioadei de aplicare a măsurilor de sprijin în domeniul energiei, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat vineri.

În trimestrul al doilea, prognoza este de 10,2% și de 9,6% pentru finalul anului curent, din care 6,3% va reprezenta contribuţia energiei, urmând ca, în 2023, inflaţia să coboare la 3,2%.

În precedentul Raport asupra inflaţiei, publicat în luna noiembrie a anului trecut, banca centrală arăta că rata anuală a inflaţiei IPC este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul acestui an. Comparativ cu Raportul din noiembrie, inflaţia înregistrată la finele anului trecut a fost mai ridicată cu 0,7 puncte procentuale şi s-a situat la 8,19%.

În documentul publicat vineri se arată că, începând din luna aprilie, după încheierea perioadei de aplicare a măsurilor de sprijin prevăzute în legislaţie, prognoza este grevată de incertitudini majore asociate dinamicii preţurilor bunurilor energetice de pe pieţele de profil.

Citește și
Ilie Bolojan
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara

"În primul trimestru al anului curent, rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată la valori relativ stabile, marginal inferioare celei înregistrate în decembrie 2021. Se vor manifesta în continuare presiuni inflaţioniste pe segmentul energiei (inclusiv în cazul combustibililor, pe fondul evoluţiei cotaţiilor globale ale ţiţeiului), dar şi la nivelul indicelui CORE2 ajustat. În sens invers va acţiona un efect de bază favorabil, asociat scumpirilor de la începutul anului anterior, precum şi aplicarea temporară, de la 1 februarie, a unor scheme de compensare mai cuprinzătoare pentru preţurile energiei electrice şi ale gazelor naturale. Din aprilie, după încheierea perioadei de aplicare a măsurilor de sprijin prevăzute în legislaţie, prognoza este grevată de incertitudini majore asociate dinamicii preţurilor bunurilor energetice de pe pieţele de profil. Ipoteza adoptată în scenariul de bază, configurată cu informaţiile disponibile la momentul finalizării acestuia, prevede revenirea preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale suportate de consumatorii casnici, în funcţie de momentul reînnoirii contractelor, la niveluri ce vor reflecta, odată cu expirarea măsurilor de sprijin, evoluţiile din pieţele de energie, care continuă să rămână tensionate. Astfel, prognoza indică o dinamizare a ratei anuale a inflaţiei IPC în luna aprilie, urmată de o decelerare graduală pe parcursul trimestrelor următoare, când sunt aşteptate ajustări de mai mică amploare ale preţurilor energiei", se menţionează în Raportul trimestrial asupra inflaţiei publicat vineri, potrivit Agerpres.

Potrivit BNR, la atenuarea ratei inflaţiei va contribui şi disiparea graduală a impactului şocurilor de natura ofertei asupra inflaţiei CORE2 ajustat. La începutul trimestrului II 2023, pe fondul manifestării unor efecte de bază substanţiale asociate creşterilor de preţuri preconizate a se produce în aprilie 2022, dinamica anuală a IPC se va reduce puternic, cu aproximativ 3,8 puncte procentuale. Ulterior, indicatorul va decelera în iulie şi octombrie, revenind în interiorul intervalului ţintei.

Prețuri mai mari la energie și combustibil

De asemenea, prognoza curentă indică majorări mai ample ale preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale după expirarea schemei de compensare, cu impact mai persistent asupra ratei anuale a inflaţiei, pe fondul prelungirii tensiunilor de pe pieţele de energie.

O contribuţie inflaţionistă mai ridicată în acest an provine şi din partea preţurilor combustibililor, pe fondul evoluţiilor recente ale cotaţiilor ţiţeiului.

În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC a suferit revizuiri ascendente substanţiale pentru finele anului curent (+3,7 puncte procentuale, din care 3,5 puncte procentuale explicate de componenta "energie" a coşului de consum).

Totuşi, valoarea proiectată pentru finele intervalului de prognoză este similară celei anticipate în Raportul din luna noiembrie 2021 pentru acelaşi orizont.

BNR a majorat dobânda cheie la 2,5% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022.

Potrivit consultantului de strategie la BNR, Adrian Vasilescu, majorarea dobânzii cheie este determinată de inflaţia din România, care este parte integrantă a inflaţiei globale.

"Măsura de astăzi (miercuri, n.r.) este determinată de inflaţia din România, care este parte integrantă a inflaţiei globale. Dacă în perioada 2017 - 2019 am avut o inflaţie tot determinată de preţurile la energie, la gaze şi la electricitate, atunci cauzele au fost aici, interne. Acum, cauzele interne sunt secundare. Principale sunt cauzele externe şi Banca Naţională a făcut o analiză amănunţită a acestui tablou şi a ajuns la concluzia că trebuie să ia această măsură, să majoreze cu 0,50 de puncte procentuale rata de politică monetară. După cum vedeţi, este o rată de politică monetară real negativă, adică mult sub rata inflaţiei. E o rată care pleacă de la două judecăţi prudenţiale. Anume, nu ne putem extrage din contextul global. Trebuie să ţinem seama de ce se întâmplă în lumea noastră, mai ales că inflaţia vine de afară. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, Banca Naţională a luat o măsură care să nu iasă din coordonatele prudenţialităţii, în sensul că această rată de politică monetară are două efecte. Ea poate să lovească inflaţia, dar nu în determinantele ei energetice, că de la FED-ul american până la Banca Centrală a României nicio bancă nu poate să stăvilească inflaţia determinată de criza energetică, dar care să stăvilească efectele secundare, să stăvilească efectele asupra celorlalte preţuri. Energia electrică are efectele ei, combustibilii au efectele lor, gazele de asemenea. Şi mai departe să nu pună stavilă creşterii economice. Pentru că se spune clar în comunicat, creşterea economică în trimestrul 4 deja a avut o încetinire şi să nu continue această încetinire. De asemenea, să nu lovească creditarea", a spus Adrian Vasilescu.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara

Taxele și impozitele locale au crescut în 2026 în marile orașe din România, pe fondul noilor valori impozabile introduse prin Codul Fiscal.

Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene
Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene

Premierul Ilie Bolojan anunţă, vineri, că investiţiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB.

Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”
Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”

Proiectul de creștere a salariului minim a ajuns la Consliul Economic și Social. Creșterea a fost negociată în coaliția de guvernare și ar urma să fie implementată de la 1 iulie.

Recomandări
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui
Iranul, mesaj de amenințare pentru „delirantul” Trump. La Casa Albă, planul de atac ar fi ajuns deja pe biroul președintelui

În Iran, mii de oameni continuă să conteste în stradă regimul ayatollahilor în ciuda represiunii brutale. Un bilanț neoficial indică peste 200 de morți.