Autostrăzile Moldovei și Unirii rămân fără bani din PNRR. Statul trebuie să găsească fonduri pentru a termina unele loturi

×
Publicitate

Din cauza unor proceduri greșite la achizițiile publice, bucăți din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii, menite să lege Moldova de restul țării, au rămas fără finanțare din PNRR.

La mijloc sunt 2,3 miliarde de euro, bani investiți, până în prezent, în proiectele deja terminate sau aflate într-un stadiu avansat de execuție. Pentru finalizarea autostrăzilor, ar trebui alocate fonduri suplimentare, din bugetul de stat.

Gândită să lege regiunea Moldovei de Muntenia, Autostrada A7 începe la Ploiești, merge la Pașcani, iar mai apoi la Siret, la granița cu Ucraina.

Împărțită în mai multe tronsoane care leagă orașe mari din sud-estul țării, șoseaua de mare viteză a rămas fără finanțarea europeană pentru porțiunile dintre Ploiești și Focșani.

Sunt în jur de 150 de km de autostradă, dar deja se circulă pe mai bine de 60% din șoseaua de mare viteză. Ultimele două loturi rămase în lucru, de la Mizil la Buzău, ar urma să fie gata în următoarele luni.

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Noi, din loturile care ies din zona de finanțare PNRR, aproape 70% banii sunt deja consumați, deci s-a scos din PNRR doar diferența de 30 și ceva la sută”.

Din întreaga autostradă, Comisia Europeană mai acordă bani pentru loturile cuprinse între Focșani și Pașcani, unde, pe anumite porțiuni, constructorul a ajuns la 30%.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructură: „În PNRR au existat 420 de km, au rămas în PNRR 190, iar pentru restul statul trebuie să facă rost de bani”.

În pericol rămân și 55 de km din Autostrada A8, cunoscută și sub denumirea de Autostrada Unirii, care ar urma să conecteze regiunea Moldova cu Transilvania. Bani a pierdut și proiectul de modernizare a căii ferate dintre Arad, Timișoara și Caransebeș.

Pentru a continua lucrările pe aceste șantiere, statul, prin Ministerul Transporturilor, ar trebui să aloce mai mulți bani de la buget – însă e greu de crezut, având în vedere situația economică a țării. Speranțe rămân tot în fondurile europene, astfel încât toate aceste lucrări să fie incluse în alte proiecte europene. În acest fel, finanțarea ar fi mai ușor de suportat, iar constructorii mobilizați să facă treabă.

O veste bună vine însă pentru șoferii din centrul țării: în următoarele săptămâni, autoritățile ar trebui să dea în trafic ultima bucată a drumului expres Craiova – Pitești, astfel încât să se circule în regim de autostradă de la Craiova la Constanța.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62560977
Frații Pavăl (Dedeman) se extind în Grecia, într-una dintre cele mai mari tranzacții realizate vreodată aici

Frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat lanțul de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia, într-una dintre cele mai mari tranzacții realizate vreodată în sectorul elen de bricolaj.  

62560552
Cum arată și când va fi gata noul Flamaropol, de 120 de milioane de lei, al Bucureștiului. „Grad de complexitate ridicat”

Până la finalul anului viitor Bucureștiul va avea unul dintre cele mai performante patinoare din țară. Primăria Capitalei anunță reluarea lucrărilor la Patinoarul „Mihai Flamaropol", aflat în vecinătatea Complexului Sportiv Lia Manoliu.  

62560514
Una dintre cele mai cunoscute companii din lume vine în România. Șeicul care o conduce angajează sute de oameni

Etihad Airways, compania aeriană a Emiratelor Arabe Unite, situată în topul celor mai bune din lume, își deschide o reprezentanță și în România. Etihad va opera patru zboruri pe săptămână de la București la Abu Dhabi.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.