Renault: Logan va trece cu bine criza, nu scadem preturile gamei

60162709

Renault a decis sa nu micsoreze preturile modelelor din programul Logan si considera ca acesta reprezinta "o oaza de liniste", care va trece cu bine criza.


"Logan este un program in sine, independent. Profitabilitatea lui a fost anul trecut foarte aproape de tinta pe care ne-am propus-o, de 6%. De aceea vedem in programul Logan o oaza de liniste si credem ca va depasi cu bine criza", a spus joi directorul operational al grupului Renault, Patrick Pelata, potrivit Mediafax.

In Germania, de pilda, pretul de pornire al unui Logan este de 4.800 de euro, informeaza Ziarul Financiar. In schimb, cel mai ieftin Sandero are un pret de 7.500 de euro pe piata germana, din care se scade prima de casare de 2.500 de euro, din programul de reinnoire a parcului auto.

Declaratia lui Patrick Pelata vine dupa ce ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a afirmat ca raspuns la criticile aduse planului Frantei de sprijinire a industriei auto ca, daca producatorii din tarile mari se vor confrunta cu probleme, acestea se vor extinde si in tari ca Romania, Cehia sau Slovacia.

Mai mult decat atat, un alt constructor francez, Peugeot-Citroen, a anuntat miercuri ca va renunta la 11.000, iar partenerul sau international, Nissan, pregateste deja 20.000 de concedieri, din cauza pierderilor masive inregistrate in 2008. 

Joi, grupul Renault urmeaza sa isi prezinte situatia financiara.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60241097
Peste 30.000 de angajati din industria auto raman someri!

Vremurile grele care vin pentru piata auto ar putea intrece chiar si cele mai pesimiste pronosticuri. Peugeot-Citroen a anuntat 11.000 de disponibilizari, iar Nissan pregateste 20.000 de concedieri.

60153529
Cursul euro a ajuns din nou la 4,3 lei

UPDATE: Leul a continuat sa se deprecieze joi in raport cu euro in partea a doua a sedintei interbancare, intr-un ritm mai moderat decat la deschiderea zilei, iar cursul a inchis la 4,3 lei/euro.

60223797
Bancile, veriga slaba din afacerea imobiliarelor!

Interesul cumparatorilor pentru case ar putea sa revina cand vor afla noile oferte ale dezvoltatorilor. Ei si-au propus sa elimine veriga saba a tranzactiilor, adica bancile care nu mai ofera credite.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.