Și de cele mai multe ori nu este vorba de informații exacte sau dovezi clare de la specialiști, ci de banalul „am auzit că...". Spuse pe un ton serios, afirmații de genul „adulții nu trebuie să mănânce lapte" sau „peștele este contaminat cu mercur" ajung să fie adevăruri ce nu mai au nevoie de demonstrație.

În cărțile de nutriție, lucrurile sunt tranșate simplu și ferm, fără ezitare și urme de îndoială când vine vorba de mâncat sănătos. Citez: „beneficiile aduse de consumul regulat de pește- de minim 2 ori/săptămână- sunt infinit superioare riscului de contaminare cu metale grele".

Iar aici merită să facem câteva precizări pentru liniștea populației: orice lot de pește care ajunge la vânzare trebuie să fie însoțit de acte și analize doveditoare pentru zona de pescuit și conținutul de metale grele.

Risc de contaminare au numai peștii mari, în al căror ficat se pot acumula în mod excepțional urme de mercur prezente în cantitățile mari de pești mici cu care aceștia se hrănesc. În plus, o alimentație sănătoasă presupune alternarea speciilor de pește pe care le consumăm, iar dacă mâncăm pești mici, atunci nu există niciun risc.

Un alt argument des folosit și care nu are suport științific, este afirmația „peștele de acvacultură nu are beneficii nutritive, deci ori mănânc pește sălbatic, ori nu mănânc pește deloc". Greșit!

Peștele congelat este chiar mai sănătos decât cel proaspăt

În prezent, s-au dezvoltat, mai ales în țările nordice, ferme piscicole care practică o creștere responsabilă a animalelor, cu respect pentru mediu. Nu putem desființa acvacultura și nu putem să-i punem laolaltă pe toți crescătorii de pește, există diferențe majore între ei.

Și nu, nu se mai folosesc antibiotice în acvacultură, iar mai nou peștii sunt hrăniți inclusiv cu insecte și ulei de alge- pe lângă proteine și ulei de pește, concentrat de soia și de mazăre, uleiuri vegetale. Nu-i totuna să cumperi pește adus din țările asiatice, față de peștele din țările nordice, țările mediteraneene și Oceanul Atlantic. Citiți eticheta și veți vedea că e ușor să faci diferența dintre un producător/importator serios, care menționează zonele de pescuit și tipul de acvacultură, spre deosebire de cei care nu declară nimic.

Nu în ultimul rând, trebuie lămurită prejudecata în legătură cu peștele congelat. Multe persoane consideră că produsele congelate- fie că vorbim de pește, fructe de mare, legume sau fructe, au o calitate inferioară și proprietăți nutritive reduse, când de fapt lucrurile stau fix pe dos: frigul este cel mai sigur agent de conservare, prin congelare se evită depozitarea prelungită, care duce la pierderea calităților nutritive.

Siguranța alimentară are și ea de câștigat, mai ales în cazul produselor ușor perisabile cum sunt peștele și fructele de mare. Congelarea are loc imediat, direct pe vasele de pescuit sau la țărm, nu presupune adăugarea vreunui conservant, iar dacă lanțul de frig este respectat, peștele ajunge pe masa noastră proaspăt ca și cum l-am pescuit singuri. Atenție la crusta de gheață, un produs de calitate nu trebuie să fie încărcat cu apă înghețată.

Propunere pentru autorități: Consumul de pește să fie introdus în recomandările din sloganul difuzat la TV

Un alt beneficiu al congelării este faptul că stopează multiplicarea microorganismelor care pot duce la alterarea cărnii și distruge inclusiv paraziții care pot exista în intestinele peștilor, deci putem considera frigul un agent de sterilizare. Fulgii de gheață și bazinele cu apă glaciară sunt metode de transport moderne folosite pentru peștele proaspăt, astfel încât el să fie sigur pentru consum.

Peștele posedă calități nutriționale prețioase care nu pot fi înlocuite de niciun alt aliment, de aceea trebuie introdus în meniul întregii familii de 2-3 ori/ săptămână. Chiar dacă există Omega 3 și în semințele de in, noi oamenii putem să folosim eficient doar acizii grași esențiali care vin din pește.

Propun autorităților ca în completarea sloganurilor legate de consumul de apă, fructe și legume, sare, zahăr și grăsimi, să introducem o nouă recomandare legată de consumul regulat de pește și fructe de mare.

Iar pe consumatori îi sfătuiesc să nu mai plece urechea la zvonuri și știri nefondate, fără pește sănătatea are numai de suferit. Și nu doar sănătatea noastră, ci și sănătatea copiilor noștri, pentru că dezvoltarea sistemului nervos și forța sistemului imunitar sunt dependente de pește. Iar dacă vreți să scăpați de inflamația din organism, tot la pește apelați. De care vreți voi, numai pește să fie.