Dieta monotonă îți sabotează sănătatea. De ce diversitatea alimentară e cheia unui sistem imunitar puternic

×
Publicitate

Diversitatea alimentară înseamnă sănătate. De asemenea, cantitățile mici din orice înseamnă sănătate. De ce? - ne spune chiar sistemul imunitar.

Alegeți la nesfârșit un aliment? Fără să știți, selectați anormal bacteriile alături de care trăim. Dar selecția înseamnă că veți scădea puterea de apărare imunitară. Apare astfel inflamația cronică din organism.

Prima linie de apărare imunitară e formată din bacteriile bune, alături de care trăim. În plămâni, găsim și cili, care elimină fizic agresorii. Dar și mucus, iar celulele de suprafață din organism se schimbă, lunar și elimină astfel și agenții nocivi.

Știm că antibioticele distrug bacteriile bune, alături de care trăim, de aceea, la orice rețetă cu antibiotice primim și pro-biotice, astfel încât să refacem o parte din aceste populații de bacterii bune. Dar putem să le distrugem și fără să trecem pe la farmacie și să luăm antibiotice. Prin repetarea aceluiași aliment, zilnic, în detrimentul diversității alimentare.

Haideți să luăm carnea, ca fel principal zilnic, rar însoțit de alte alimente. E un mod de a face inflamație cronică.

Carmen Chifiriuc, prorector, Facultatea de biologie: „Selectez anumite bacterii, care au enzimele necesare să degradeze proteinele animale, dar ca degradându-le, în urma metabolizării, cum spunem noi, pot să se genereze în cantități foarte mari anumiți compuși, care nu favorizează dezvoltarea altor micro-organisme, ci tot a micro-organismelor care manâncă această carne. Pot să contribuie la inflamația cronică. Le numin noi membrane externe lipo-polizaharide, prin anumite toxine, pe care le produc, ele pot să creeze breșe în bariera de apărare reprezentată de mucoase. E ca și cum am avea un trădător între noi, care cheamă agresorii în interior”.

Același proces se întâmplă cu orice aliment consumat zilnic, repetat, în detrimentul divesității alimentare. Toate procesele biologice prin care trăim ne cer diversitate. Doar așa sistemul nostru de apărare își face bine treaba.

Carmen Chifiriuc, prorector, Facultatea de biologie: „Nimic în exces, nimic de un singur fel diversitate trebuie respectată. Nu degeaba este această lege în biologie - unitate în diversitate. Cu cât diversitatea e mai mare, o gama largă de procese pot să aibă loc la intensitate normală, niciunul în exces astfel încât să poată să producă un dezechilibru. Dacă un proces este foarte intens, este epuizată capacitatea organismului de a rămâne atent, de a rămâne în alertă la ceilalți stimuli, care vin peste el. Pentru că va avea tot timpul stimuli, la care trebuie să răspundă adecvat, dar pentru asta trebuie să fie în alertă, asta înseamnă să nu fie obosit”.

Același aliment repetat la nesfârșit și fără activitate fizică. În fața unui ecran, pe scaun toată ziua. Este un alt mod de a dezvolta inflamație cronică.

Carmen Chifiriuc Prorector, Facultatea de biologie: „Stăm în anumite poziții, înseamnă că suprasolicităm părți ale organismului nostru. Acele țesuturi stresate se activează și ele în acest proces de comunicare. Cine intervine? Celulele inflamatorii, care migrează acolo și, dacă sursa de stres nu e îndepărtată, celulele inflamatorii își vor continua acest program de activare până se ajunge la depășirea unui anumit și apare inflamația cronică. Și de acolo lucrurile sunt greu de oprit”.

Inflamația cronică apare în toate bolile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62526529
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 16 martie 2025

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 16 martie 2025

62180723
Ce este tromboza venoasă acută. Factorii care o determină și cum o putem preveni

Toți ne lovim de gravitație, nu o putem controla, dar o învinge sistemul nostru cardio-vascular după fiecare bătaie de inimă.

62440545
Beneficiile cafelei: de la sănătatea intestinală la protecția împotriva bolilor cronice. Explicațiile Mihaelei Bilic

Cafeaua se bea după masă pentru că stimulează vezica biliară, iar digestia va fi bună. Știm cu toții: cafeaua este un tonic natural care crește performanțele fizice și psihice, ne protejează de îmbătrânire și ajută la slăbit.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.