Diferenta dintre rusinea normala si rusinea toxica. Gestionate gresit, pot avea consecinte serioase la maturitate
"Mi-e rusine ca mi-am patat tricoul! Si trebuie sa ma duc acasa murdar". Nu va faceti probleme, am descris o reactie cat se poate de normala. Pe langa acest tip, exista insa si rusinea toxica. Caracterizata prin eticheta "nu sunt bun de nimic".
In spatele unui astfel comportament stau ani de copilarie nefericita. Evenimentele de atunci, comunicarea defectuoasa cu cei mari se conjuga in dezastru, la maturitate.
Elena Carmen Tuca, psiholog: "Rusinea normala e rusinea prin care invatam ca avem limite prin care invatam sa cerem ajutor. Sa intelegm ca nu suntem Dumnezeu, nu putem sa le stim pe toate."
Mi-e putin rusine ca nu stiu sa fac o compunere. Dar am curaj si cer ajutor. Ca sa invat. Acesta este fluxul normalitatii, in cazul celor mici. Incurajati-i sa ceara sprijin. Si sa nu se simta rusinati. Nu au de ce.
Dramatic este cand in mintea copilului prinde contur eticheta "nu sunt bun de nimic". Iata rolul pe care il joaca parinti:
Elena Carmen Tuca, psiholog: "Din cauza ta am probleme cu taica-tu! Sau vor de la copii niste lucruri irealiste: sa vii acasa doar cu 10, ca altfel nu mai esti copilul meu. Copilul intelege ca nu mai e iubit."
Nu mai sunt iubit daca nu iau doar zece, daca parintii mei se cearta, daca nu ma conformez sa nu mai fiu un plangacios. Daca am probleme.
Asa se naste perfectionismul, care e tot un aspect al rusinii toxice. Daca nu sunt perfect, nu ma accepta nimeni, nu ma place nimeni. Sunt un zero. Copilul creste si devine adult. Cum il reperam:
Elena Carmen Tuca, psiholog: "Nu am puterea sa vorbesc in public, mi-e rusine ca altii o sa rada de mine. Am o problema prin simplu fapt ca rade cineva, aud si am impresia ca rade de mine."
Ca sa evitati aceasta constructie psihica, nu ii puneti etichete atunci cand greseste. N-o sa va asculte in multe situatii. ''Ti-am spus de 1000 de ori!'' ''Si nu m-ai ascultat!''.
I-ati spus de 1000 de ori sa nu coboare scarile in fuga. Si nu v-a ascultat. Ii intariti convingerea ca actiunile au consecinte. La nesfarsit. Fara insa sa-l acuzati.
Adina Dumitrescu, psiholog: "Nu esti de vina ca ai cazut de pe scara , este nevoie sa fii mai atent. Punctam ce s-a intamplat rau si gasim alternative pozitive pentru a indrepta si copilul devine constient de faptele sale."
