80% din educaţie se face prin imitarea părintelui. Ce trebuie să facă acesta pentru formarea copilului
Alianțele cu cei mici sunt cele mai rezistente structuri, pe termen lung, în relația cu părinții. Cum le obținem: întrebând, simplu, "cum te simți?", în fiecare zi.
Stimulează partea rațională a creierului copiilor și îi face să își dea singuri rezolvarea.
Până la vârsta de 2 ani copilul trebuie să fie învăţat să recunoască emoţiile primare: bucurie, tristeţe, furie, frică. Ulterior, are nevoie să audă de la părintele lui:
Dar înainte de orice întrebare, mângâiați-l. Atingerea îi transmite creierului semnale de liniştire.
Gaspar Gyorgi, psiholog clinician : „Studiile ne arată că acei oameni care pot să eticheteze până la 30 de emoții, în situații dificile de viață, fac față foarte bine. Când pui în cuvinte ce se întâmplă în creierul tău, mintea se liniștește automat”.
Se linişteşte şi copilul când simte, automat, părintele de partea lui. Apoi, adresaţi-i întrebări deschise. Cum a fost, cum crezi că se rezolva, cum vezi tu situaţia.
Maria Corina Bacalearos, psiholog: „Punându-i copilului întrebări, îi ascult răspunsul şi nu mă grăbesc să-l corectez, îi validez răspunsul, îmi arăt interesul practic. În interacţiunea acesta este evident interesul, îşi trăieşte valoarea şi sentimentul de putere şi am încheiat cu o întrebare:
80% din educaţie de face prin IMITAREA părintelui. Sau prin IMITAREA profesorului. Doar 20% prin indicaţii sau prin sfaturi.
Lăsaţi copilul liber să pună întrebări. Imitându-vă, chiar...Până când creşte şi se va gândi singur
Judecata reflexivă îi va permite să simtă că poate găsi rezolvarea. "Eu pot!" Din nou, un serios impuls de încredere...
Nu-mi da sfaturi! E cel mai deştept îndemn - desi cuvântul îndemn e greşit prin el însuşi - în fragila relaţie părinte-copil. Dar multe generatii au trăit cu părinţi atotştiutori şi moralizatori, înzestraţi cu pedepse şi sfaturi. Aceste generaţii, în faţa unei psiholog, descriu aceeaşi situaţie:
Încrederea se construieşte în familie. Un copil fără încredere în propria persoană este exprimarea eşecului părinţilor.
