Rezultatele finale la BAC 2023 - sesiunea de toamnă. Rata de promovare a ajuns la 32,5%

×
Publicitate

Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat au fost publicate. Rata de promovare a ajuns la 32,5%.  

UPDATE: Rezultatele finale după soluționarea contestaţiilor au fost afișate astăzi, 29 august, ora 12:00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată edu.ro.

Rata finală de promovare înregistrată în a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2023, după soluționarea contestațiilor, este 32,5%. În ansamblu, se constată o majorare de 2,7% față de rezultatele inițiale (29,8%).

Au promovat examenul 9.284 de candidați, cu 780 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor. Dintre aceștia, 6.656 de candidați rată de reușită: 34%, +2,8% în raport cu prima afișare aparțin promoției curente, iar 2.628 de candidați provin din promoțiile anterioare rată de reușită: 29,2%, + 2,4% în raport cu prima afișare.

Au fost depuse 12.031 de contestații, defalcate astfel: limba română - 4.022, Limba maternă - 88, Proba la alegere - matematică sau istorie - 3.575 și Proba la alegere a profilului - 4.346.

Pentru 3.874 de lucrări, notele au fost modificate (prin creștere/descreștere).

Înainte de soluţionarea contestaţiilor, rata cumulată de promovare (toate promoţiile) era 29,8%.

Primele rezultate la sesiunea august 2023 a examenului naţional de Bacalaureat au fost publicate vineri, rata cumulată de promovare (toate promoţiile).

„Rata cumulată de promovare (rezultate iniţiale - toate promoţiile) este 29,8%. Rata de promovare pentru promoţia anului curent este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoţiile anterioare. Astfel, din totalul candidaţilor promovaţi (8.504), 6.108 candidaţi aparţin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare”, arăta Ministerul Educaţiei.

La probele scrise au fost prezenţi 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 67 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Contestaţiile au putut fi depuse vineri, atât în format standard/letric, cât şi electronic.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Începând cu această sesiune a examenului naţional de bacalaureat, Ministerul Educaţiei a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces care nu a implicat schimbări în ceea ce priveşte criteriile de evaluare/baremele şi tipurile de subiecte pentru probele scrise. În schimb, oferă o serie de avantaje importante: eliminarea costurilor aferente transportului lucrărilor dintr-un judeţ în altul, în vederea evaluării, implicit a birocraţiei (borderourile individuale de notare, precum şi cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării); reducerea timpului de lucru destinat evaluării; transmiterea, în mod automat şi aleatoriu, către alţi doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori iniţiali este mai mare de un punct; scăderea riscului erorii umane în privinţa calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator în vederea afişării rezultatelor; posibilitatea realizării unor analize complexe pe baza rezultatelor înregistrate la examenele naţionale, pe itemi, categorii de elevi sau şcoli pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor.

Pentru evaluarea digitalizată se utilizează scanere distribuite şi instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârşitul probei scrise, în prezenţa candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenţi.

Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidaţi/profesorii asistenţi. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat şi aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflaţi în alt judeţ decât judeţul din care provin candidaţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Rezultate BAC 2023, sesiunea de toamnă. Notele au fost publicate pe edu.ro. Rata de promovare 29,8%

Rezulatele la sesiunea de toamnă de la BAC 2023 sunt publicate, vineri 25 august 2023, pe site-ul edu.ro în secțiunea dedicată. Vezi și pe stirileprotv.ro rezultatele la BAC de toamnă 2023.  

Bilanțul trist al examenului de Bacalaureat 2023. Doar 40% dintre elevi și-au luat diploma. „Fac livrări în timpul liber”

Probele scrise ale Bacalaureatului, sesiunea de toamnă, s-au încheiat cu un bilanț trist. Unul din cinci absolvenți de liceu care au picat în vară și s-au înscris din nou, acum trei săptămâni, la examen, nu s-au prezentat.  

BAC de toamnă 2023 s-a terminat. Subiecte și bareme la Biologie, Geografie și Logică

Candidații care susțin BAC-ul de toamnă 2023 au dat vineri ultimul test scris, proba la alegere. În funcție de profil, candidații au putut alege: Chimie, Biologie, Geografie, Logica, Psihologie, Sociologie, Filosofie, Economie, Informatică sau Fizică.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Eurodeputat PNL, despre opțiunile României înaintea negocierilor de la Bruxelles: Fonduri europene sau guvern PSD

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier refuzată de PSD și președintele Nicușor Dan, spune că România se află acum în situația de a alege între fondurile europene și un guvern social-democrat.