U ataca Steaua cu un Eurofantastic. Toate transferurile facute de sepci

61268543

Universitatea a semnat ieri cu cel mai rasunator nume care a ajuns in aceasta iarna pe Cluj Arena. Cu 16 zile inaintea partidei cu Steaua, primul meci oficial din 2013, Ganea a adus la echipa un fost stelist.

Victoras Iacob este noul jucator care a semnat cu U Cluj. Acesta s-a si pregatit, ieri, pentru prima data, cu echipa clujeana, formatie la care va evolua pana la sfarsitul campionatului. "Sunt bucuros ca am ajuns aici. Nu ma sperie problemele clubului. Trebuie sa ajuti si cand e rau. La bine toti vin. Daca nu credeam in salvare, nu acceptam oferta", a spus Victoras Iacob.

Un singur gol in ultimii doi ani

Iacob are amintiri extrem de placute cand vine vorba de Steaua. In sezonul 2005 - 2006 a marcat cinci goluri in meciurile pe care ros-albastrii le-au jucat in Cupa UEFA. Steaua a ajuns pana in semifinalele competitiei, unde a fost eliminata de Middlesbrough, iar Victoras Iacob a fost om de baza in atacul celor din Ghencea. In toamna lui 2006, in preliminariile Champions League, "Janker" a reusit alte trei goluri in cele patru meciuri bifate de Steaua in aceasta competitie. "Jucam chiar cu Steaua in prima etapa. Va fi un meci interesant. Pentru ei e destul de greu sa repete performanta din 2006. Daca vor trece de Ajax probabil ca moralul va fi mult mai bun. Le doresc succes. Sa ajunga chiar in finala", spune atacantul de 31 de ani.
Varful pare ca si-a pierdut pofta de gol in ultimii ani. Inainte de a semna cu Chiajna (in returul sezonului trecut), atacantul a evoluat in Grecia, la Niki Volos, iar din martie 2011 pana in prezent a marcat un singur gol, intr-o deplasare la AEL Kalloni, in liga secunda elena. Victoras Iacob ar putea debuta in amicalul de astazi, cu FCMU Baia Mare.

5 goluri in 11 meciuri a marcat Victoras Iacob, in cel mai bun sezon european al Stelei, dupa 1990

5 sute de mii de euro a fost suma pentru care Steaua l-a transferat pe Iacob la Kaiserslautern, in 2008

18 goluri in 55 de meciuri a marcat Victoras Iacob in Liga I
 

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
60297851
Oameni fara Dumnezeu. Au furat banii din cutiile milei a doua biserici din Alba

Cativa indivizi au pradat in doua zile, doua biserici din Alba Iulia. Hotii au intrat pe geam, au spart cutiile milei si au plecat cu banii. Dupa prima lovitura au fugit cu 1.500 de lei, iar dupa a doua, cu 500.

60145491
Serialul camatarilor continua. Trei persoane au fost ridicate de politisti, in Satu Mare

Mascatii au luat pe sus inca 3 persoane, banuite ca ar face parte dintr-o retea acuzata de camatarie si furt. Asta dupa ce, la sfarsitul lunii trecute, alti 2 indivizi au fost retinuti, in acelasi dosar.

60296363
Accident de munca. Un barbat din Sebes a fost strivit de un utilaj

Sfarsit cumplit pentru un barbat de 55 de ani din Sebes, care lucra la o societate comerciala din oras. Acesta a fost strivit sub greutatea unui utilaj care a cazut peste el.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.