Protest cu crenvursti, coroane de flori si salve de tun. Vezi ce a facut un grup de revolutionari

60556402

La implinirea a sapte saptamani de proteste desfasurate seara de seara in fata Primariei Arad, manifestantii au organizat un “parastas in memoria PDL”.

Dupa toate obiceiurile pe care le cere un parastas, cei aproximativ 30 de protestatari, membri ai unei asociatii de revolutionari, au adus mancare pentru a-i servi pe trecatori. “Mai mult decat crenvursti nu ne-am putut permite”, a spus unul dintre organizatori.

Trecatorii au fost imbiati cu ceai cald si crenvursti cu mustar, pe un fond sonor solemn, in timp ce de la o statie de amplificare se anunta in permanenta ca este parastasul partidului de guvernamant.

Dupa ce au terminat mancarea, manifestantii s-au incolonat si au traversat strada pana la sediul PDL, unde au depus coroane de flori si au scris pe trotuar “PDL” cu lumanari aprinse. La final “au fost trase” sapte salve de tun, care erau de fapt inregistrate si redate cu sistemul de amplificare audio.

Protestul a continuat apoi cu scandari impotriva presedintelui Traian Basescu, in timp ce se agitau pancarte cu mesaje precum “Capitane, nu uita, tara nu e nava ta” sau “Robinet deschis la toti, dar inchis pentru noi toti”.

Jandarmii i-au supravegheat pe revolutionari in cele doua ore de protest, fara sa intervina si fara sa dea amenzi, manifestarea fiind autorizata.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60556076
Elicopter de sase milioane de euro pentru SMURD-ul aerian al Vestului

Interventia pe cale aeriana la urgentele medicale din vestul tarii se face, de sambata, cu un elicopter nou-nout.

60182073
Captura in Vama Varsand: TIR burdusit cu 12.000 de perechi de pantofi chinezesti

Politistii aradeni au facut in aceasta dupa-amiaza o captura a carei valori se ridica la 120.000 de euro.

60191719
Batrani si executati.Mii de pensionari aradeni s-au trezit cu popriri pe pensii din cauza datoriilor

Vesti proaste pentru aproape 5.000 de pensionari din Arad, care au luat credite si nu le-au mai putut plati, au taxe neachitate la stat sau au riscat pentru altii acceptand sa fie giranti.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.