Alegeri prezidențiale 2019. Care sunt noutățile legislative și cum se va desfășura votul

62089813
Agerpres

Alegerile prezidenţiale din 2019 se desfăşoară în baza Legii 370/2004 modificate prin Legea nr. 148 din 28 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.

Legea a fost modificată la propunerea unor parlamentari de la toate partidele politice parlamentare, ca urmare a dificultăţii românilor din diaspora de a vota la scrutinul europarlamentar anterior, din 26 mai 2019, se arată în expunerea de motive care a însoţit propunerea de modificare, relatează Agerpres.

În vederea evitării situaţiei în care românii din diaspora nu au putut vota, pentru prima dată după 1989, noua lege prevede prelungirea duratei de vot la trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică - pentru românii din diaspora, vineri votându-se între orele locale 12:00-21:00, iar sâmbătă şi duminică între orele 7:00-21:00.

Totodată, românii din străinătate care se află la rând sau în secţia de votare la ora 21:00, când se închid secţiile, pot să voteze până la maximum ora 23:59. Prelungirea timpului de vot până la ora 23:59 se aplică şi în secţiile de vot din ţară.

O altă noutate este dată de introducerea votului prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale, fiind simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare. Votul prin corespondenţă se aplică însă numai pentru diaspora.

Până la 16 septembrie 2019, alegătorii români din străinătate s-au putut înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro, pentru a vota prin corespondenţă sau la o secţie de votare.

În privinţa alegătorilor care au optat pentru votul prin corespondenţă, aceştia trebuie să expedieze plicul cu votul exprimat, astfel încât să ajungă la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară sau din afara ţării, până la cel târziu 7 noiembrie 2019.

Dacă plicul nu ajunge la timp pentru a fi validat, alegătorul va fi notificat să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare.

Noile modificări păstrează numărul de semnături necesare pentru susţinerea unei candidaturi la 200.000, cu menţiunea că un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi, informează site-ul Autorității Electorale Permanente.

La fel ca la celelalte scrutinuri, şi-au putut depune candidatura pentru funcţia de preşedinte cetăţenii români în vârstă de cel puţin 35 de ani, care au strâns cel puţin 200.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot.

Preşedintele este ales pentru un mandat de 5 ani prin vot universal, direct. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu întruneşte la primul tur, din 10 noiembrie, majoritatea absolută, adică 50% + 1 din numărul alegătorilor înscrişi în listele permanente, un al doilea tur de scrutin va avea loc la 24 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62072099
Lupta pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Cine se va confrunta cu Iohannis

Nu mai puțin de 3 candidați la alegerile prezidențiale speră să ajungă în turul 2 și să se confrunte electoral cu actualul președinte, Klaus Iohannis, care mai vrea un mandat la Palatul Cotroceni și care se află în fruntea preferințelor electoratului.

62048907
Alegeri prezidențiale 2019. Președinte AEP: Românii vor sta din nou la cozi în străinătate

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a declarat că votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din 10 noiembrie reprezintă un eșec și că este sigur că vor fi din nou cozi la secțiile de votare din străinătate.

62088142
SONDAJ pentru alegerile prezidențiale 2019. Surpriza de pe locul 2

Un sondaj realizat de IMAS, la cererea Europa FM, arată care sunt opțiunile alegătorilor înainte de alegerile prezidențiale din 10 noiembrie.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.