Cu măști și dezinfectanți, politicienii au votat de la primele ore ale dimineții. Ce au spus cei mai importanți lideri

×
Publicitate

Zi specială pentru România, în care suntem chemați să ne alegem primarii pentru următorii ani, în vreme de pandemie. Cu măști, dezinfectant și distanță, candidații și șefii de partide au ales primele ore ca să meargă la vot.

 

Politicienii și candidații la primării au mers la urne încă de la primele ore ale dimineții.

De la șeful statului și până la liderii de partid, toți au avut același îndemn pentru alegători: puneți stampila pe cel în care aveți încredere că vă gospodări cât mai bine orașul în care locuiți!

Soarele nu răsărise când Gabriela Firea s-a prezentat la secția de votare. A ajuns înainte de 7, deși presa fusese anunțată că va vota la 10.

Gabriela Firea: ”Ce? Acum dacă e pandemie, nu ne mai trezim de dimineață? Ceasul sună și când e pandemie. Am votat cu gândul la toți tinerii din București, la toți adulții, la bunicii noștri. De mâine tot la muncă".

Contracandidatul său, aflat pentru a treia oară în cursa pentru primărie, a venit la vot cu familia.

Nicușor Dan: ”Competiția asta electorală e o competiție de valori. Este o competiție despre adevăr și minciună, între competență și incompetență”.

Președintele Iohannis a votat în capitală, cu viză de flotant.

Klaus Iohannis: ”Totdeauna când sunt alegeri este foarte important să mergem la vot, să ne uităm bine la candidați și să-i alegem pe cei care pot face ceva pentru comunitatea în care trăim”.

Premierul a votat la Dobroiești, o localitate lângă București și a stat la coadă 30 de minute.

Ludovic Orban: ”Eram pregătit să stau și mai mult când am văzut la TV ce cozi sunt”.

Fost președinte al României, fost primar al Capitalei și actual candidat, Traian Băsescu a mers la vot alături de soția lui.

Traian Băsescu: ”Eu îi sfătuiesc să aleagă pentru ei și să aleagă pe cineva care poate schimba lucrurile în București”.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, și el candidat la fotoliul de primar general, a votat la o școală din capitală.

Călin Popescu Tăriceanu: "Votul pe care l-am dat astăzi este pentru întărirea democrației, astfel încât românii să nu mai fie nevoiți să aleagă între două partide mari, care își pasează puterea între ele".

Alt fost premier, Victor Ponta, a votat tot în București.

Victor Ponta: "Eu ca de fiecare dată n-am votat contra ceva, am votat pro".

Copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, a votat, ca de fiecare dată, la Zalău.

Dacian Cioloș, copreședinte USR-PLUS: "E foarte important să votăm astăzi, pentru că de votul de astăzi depinde ce se va întâmpla în comunităţile noastre locale în următorii ani. Degeaba ieşim în stradă atunci când nu avem ocazia să acţionăm direct, acum e momentul să o facem şi sper ca toţi cetăţenii români să aibă asta în minte în cursul zilei de astăzi".

Liderul USR, Dan Barna, a votat în Sibiu și a îndemnat oamenii să iasă la vot.

Dan Barna, copreședinte USR-PLUS: "Astăzi putem să decidem care sunt oamenii care vor avea grijă de bunici, de copii, de școală, de drumuri, de canalizare, de toate aceste priorități despre care doar vorbim odată la patru ani și care în puține locuri se întâmplă".

Președintele PSD Marcel Ciolacu a votat în Buzău.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: Am votat pentru siguranță și dezvoltare, pentru siguranță în următorii 4 ani.
Reporter: De ce ar trebui să iasă oamenii la vot?
Marcel Ciolacu: Fiindcă își aleg în primul rând ... pentru că în primul și în primul rând astăzi își aleg gospodarii orașelor și a județelor, astăzi nu alegem oameni politici, astăzi nu alegem doctrine".

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a mers în localitatea natala Cârța.

Kelemen Hunor, președintele UDMR: "Sunt convins că astăzi foarte mulţi se vor duce la vot, chiar încurajez pe toţi cetăţenii să meargă la vot, respectând regulile, nu există niciun risc pentru sănătatea omului".

Mii de primari și președinți de consilii județene își încheie duminică mandatul.

În cei 30 de ani de democrație am văzut promisiuni neîmplinite și prerogative prost înțelese.

Vom fi atenți în ce măsură cei aleși de români vor pune în practică ce au scris pe afișe. Noi vom fi cu ochii pe ei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Cum a fost prezenţa la vot faţă de alegerile locale din 2016. Schimbare mare, în Bucureşti

Prezența la vot este mult mai mare în București, la aceste alegeri locale, față de alegerile locale din 2016, potrivit datelor de la Biroul Electoral Central.

Alegeri locale 2020 în orașele cheie ale României. Bugete imense, dar și probleme pe măsură

Ziua aceasta este extrem de importantă și pentru orașele cheie ale României, considerate, pe bună dreptate, motoarele economiei în regiunile în care se găsesc.

Poveştile românilor care au bătut mii de kilometri ca să voteze la alegerile locale

Fiecare vot contează, au spus astăzi românii, care au vrut să ajungă la urne la primele alegeri din România organizate în Pandemie.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.