Șoferul care l-a luat pe capotă pe „Justiţiarul de Berceni” a fost arestat. Filmul evenimentelor

×
Publicitate

Secvențe desprinse parcă din filme, pe o stradă din București. Un șofer a condus aproximativ doi kilometri, cu un om pe capota mașinii. Cascadorul de ocazie a reușit chiar și așa să sune la 112.

Cunoscut drept „Justițiarul de Berceni”, bărbatul încerca să-l prindă pe individul de la volan, după ce o fată de 14 ani s-ar fi plâns că acesta a agresat-o. Șoferul a fost arestat pentru tentativă de omor.

Bărbatul ar fi încercat să-l prindă pe șoferul care făcea curse printr-o aplicație de transport, după ce acesta ar fi agresat o adolescentă.

Cunoscut drept „Justițiarul din Berceni”, Alex Costandachi a decis să îi ceară socoteală celui suspectat de comportamentul necuviincios.

Alex Constandachi, victimă: „Am primit mai multe mesaje de la o dominșoară de 14 ani. Șoferul a început să o agreseze, adică să o pipăie în zonele intime și să nu o lase să coboare până când aceasta nu i-ar fi dat numărul de telefon. A fost forțată să dea numărul, iar în următoarea zi a contactat-o și se purta de parcă era normal.”

Adolescenta ar fi stabilit o întâlnire capcană. Doar că, în momentul în care și-a dat seama ce urmează, șoferul a plecat cu mașina.

„Justițiarul din Berceni” s-a urcat pe capotă încercând să-l oprească.

Alex Constandachi, victimă: „Am mers aproape doi kilometri de pe străduță, a ieșit direct în Bulevardul 1 Decembrie a oprit mașina, a venit agresiv spre mine și în momentul ăla am fost nevoit să îl imobilizez și să aștept poliția.”

Alex Costandachi are 32 de ani și este urmărit pe rețele de socializare pentru videoclipurile în care arată cum încearcă să prindă presupuși agresori pe care îi predă ulterior poliției.

Pe de altă parte și el a fost acuzat de hărțuire, iar acum câteva luni a fost trimis în judecată.

Șoferul de 41 de ani care l-a purtat pe capotă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor.

Polițiștii Secției 13 vor sta de vorbă și cu adolescenta, pentru a afla dacă acuzațiile de la care a pornit cazul sunt reale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62373002
Drogul care i-a provocat moartea Alexei atacă inima și creierul. Ce le-a mărturisit suspectul anchetatorilor DIICOT

Un caz șocant, care arată consecințele devastatoare ale consumului de droguri. Părinții unei adolescente de 16 ani îl acuză pe un tânăr de 19 ani din Piatra Neamț că le-a omorât copila.

62372996
Un român a cumpărat un BMW cu 14.000 de euro în Germania, dar după doar două zile a avut un șoc

Un bărbat din Alba a căzut victima unei înșelătorii cu mașini furate din Germania. A plătit aproape 14.000 de euro pe un BMW și a descoperit după două zile că acesta era de fapt furat.

62372993
Pățania unei românce care a închiriat o vilă în Thassos. Hoții au spart ușa, dar au ales cu atenție ce să fure

O româncă aflată în vacanță pe insula grecească Thassos a povestit pe Facebook că a trecut printr-o experienţă terifiantă. Vila pe care a închiriat-o în zona Golden Beach a fost spartă de hoți, care au devastat tot.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.