„După un cal pierdut se vine cu mascații, cu poliție?” La ce folosea clanul Cămătaru unele animale sălbatice din ogradă

62028323
Pro TV

Polițiștii au descins joi în Ferentari, la proprietatea temutului interlop Nuțu Cămătaru, în căutarea unui cal de rasă pe care bărbatul l-ar fi luat fără acceptul stăpânului.

Nu au găsit calul căutat, dar au dat în schimb peste mai multe păsări și animale, unele protejate de lege, pentru care proprietarul nu a putut prezenta deocamdată acte de proveniență.

Într-o mini grădină zoologică erau doi babuini, un macac, o cămilă, lame și păsări exotice, chiar și un cangur. Toate au fost puse sub sechestru. În urmă cu 11 ani din același loc autoritățile au luat patru lei și doi urși.

Trupele speciale au descins pe celebra proprietate a familiei lui Nuțu Cămătaru din Rahova-Ferentari pentru că aveau informații că acolo s-ar afla un cal din rasa trăpaș american. Animalul face obiectul unui dosar penal și Nuțu și l-ar fi însușit fără drept.

Trăpașul căutat nu a fost găsit printre caii din herghelie, în schimb în cuștile din care în urmă cu 11 ani autoritățile ridicau urși și lei, acum stăteau un cangur albinos, doi babuini și un macac, dar și câini cu urechile tăiate, lame, o cămilă, struți și păsări exotice.

Reporter: „Ce au ridicat?”

Ionuț Balint, fiul lui Nuțu Cămătaru: „Un erete.”

Reporter: „Unde este calul?”

Ionuț Balint, fiul lui Nuțu Cămătaru: „Păi nu știu unde este calul. După un cal pierdut se vine așa, cu mascații, cu poliție? Cum au dedus că este calul la noi? Dar au ridicat maimuțe, un cangur... da, și sunt acte pe ele.”

Reprezentanții Gărzii de Mediu îl contrazic însă pe fiul lui Nuțu Cămătaru. Susțin că au găsit și păsări ori animale a căror deținere este interzisă, cum ar fi un vultur codalb sau un vânturel roșu.

Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu: „Este interesant că în mijlocul Bucureștiului se găsește o astfel de mini grădină zoologică. Identificăm din anunțuri pe internet pe cei care vând, așa că aviz amatorilor: să nu vândă specii protejate pe internet, nu se știe când Garda de Mediu vine ca și cumpărător."

În iarna anului 2013, când Nuțu Cămătaru și fratele său Sile se aflau în arest pentru infracțiuni de crimă organizată, autoritățile au descins în Ferentari la grădina zoologică improvizată și au ridicat patru lei și doi urși.

Animalele sălbatice au fost atunci tranchilizate și transportate în cuști speciale la o grădină zoologică din Bucov.

Leii erau foarte agitați și au fost necesare mai multe doze de tranchilizant pentru ca operațiunea de transfer să se desfășoare în condiții de siguranță.

Până când au fost ridicate acele animale sălbatice, au stat 9 ani pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru, fără ca vreo autoritate să se intereseze de soarta lor. Mai multe victime ale clanului Cămătaru ar fi povestit în fața anchetatorilor că au fost terorizate acolo de sălbăticiuni.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Două TIR-uri s-au ciocnit frontal între A1 și DN 7. Trei persoane au fost transportate la spital. GALERIE FOTO

Un accident de circulație grav a avut loc, vineri dimineață, între A1 și DN 7, județul Sibiu. Trei persoane au fost transportate la spital după o coliziune frontală între două TIR-uri.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului

Bărbatul care a murit joi în Capitală, strivit în mașina spulberată de tramvai, era angajat al Serviciului de Pază și Protecție.

O centrală de apartament și o butelie au provocat explozii puternice în două apartamente din Prahova și Vrancea

Un bărbat și o femeie din Prahova au fost grav răniți într-o explozie petrecută în casa în care locuiau.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,