„Așa ceva n-am văzut în viața mea”. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3, pe o porțiune alunecoasă

62498259

Pe o șosea alunecoasă, A3 București-Ploiești, a fost de ajuns ca o mașină să derapeze, pentru ca alte 11 care veneau din spate să se lovească precum popicele între ele.

Carambolul petrecut în jurul orei 7, la kilometrul 56 a impus activarea planului roșu de intervenții.

25 de oameni au suferit traumatisme ușoare și au primit îngrijiri la fața locului, iar doi dintre ei, răniți mai grav, au fost duși la spital.

Șofer: „Așa ceva n-am văzut în viața mea. Efectiv orice mașină venea intra una într-alta, și cum treceau pe lângă mine și cum se învârteau. Îmi tremură și vocea, și picioarele…”

Sunt primele mărturii de la carambolul care a blocat Autostrada A3, joi dimineață, la ora 7. Șoferii spun că șoseaua era alunecoasă. O mașină care a derapat a provocat accindentul în lanț.

Șofer: „Degivrarea foarte proastă făcută, polei, gheață, foarte urât. Noi am fost primii care am intrat în parapet după aceea toți în noi.”

Șofer: „Era polei, numai un pic a pișcat frâna. A făcut o piruetă și ne-am oprit aicea în balustrade.”

12 vehicule s-au izbit între ele. Unele au ricoșat în parapeții drumului.

Șofer: „Nu a fost polei pe jos, dar din cauza podului se face condens pe el, nu am putut controla mașinile și ne-am izbit unii de alții.”

Reporter: „Cam a câta mașină ați fost?”

Șofer: „A 8-a.”

Au urmat scene teribile. Speriați, oamenii s-au dat jos din mașini, de teama celor din spate care veneau cu viteză.

Reporter: „Ce ați apucat să faceți?”

Șofer: „Ce, să sărim peste balustradă că intrau alții în noi. Când coboram din mașină intrau alții în noi.”

Șoferiță: „Bum, una într-alta… una, două trei efectiv nu încetineau niciuna. Am ieșit din mașină am început să fac cu mâinile să oprească, să oprească, să oprească...”

Însă gesturile femeii n-au ajutat prea mult. În final, 25 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Doi bărbați, cu vârste de 44 și 45 de ani, au suferit traumatisme grave și au fost duși la spital.

Col. Sorin Satmar, ISU Prahova: „S-a declanșat planul roșu la aproximativ un sfert de oră, 20 de minute după ce am primit solicitarea la 112.”

Circulația pe autostradă a fost blocată 3 ore, iar coloana de mașini în așteptare s-a întins pe mai mulți kilometri. Traficul a fost deviat pe DN1, până când polițiștii au încheiat cercetările la fața locului. Deocamdată, nu au stabilit dacă administratorul drumului poate fi făcut responsabil pentru acest accident.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Medicul amendat pentru că nu a intervenit în cazul copilului mort la Spitalul din Târgu Jiu nu a semnat procesul-verbal

Medicul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, amendat pentru că nu a intervenit în cazul copilului de 16 ani mort de peritonită, nu a semnat procesul-verbal şi este posibil să conteste amenda în instanţă.

 

O educatoare de la o grădiniţă din Bucureşti este urmărită penal pentru că ar fi lovit 6 copii

O educatoare de la o grădiniță din Capitală este acuzată penal pentru purtare abuzivă după ce ar fi lovit mai mulți copii. Procurorul a decis să o cerceteze în libertate, sub control judiciar.

Scandal într-un mall din Bucureşti. Două persoane au ajuns la spital după ce s-au bătut într-un restaurant

Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii din Bucureşti după ce au agresat două femei şi un bărbat, într-un restaurant aflat în mall.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Nicușor Dan va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.