„Am folosit un curier ca să-i fac surpriză”. Bărbatul din Chiajna care s-a baricadat în casa fostei iubite ar fi violat-o

×
Publicitate

Bărbatul de 39 de ani care a facut joi un scandal monstru în Chiajna și s-a baricadat în apartamentul fostei iubite a fost evacuat cu forța de trupele speciale după mai bine de 16 ore.

Vineri a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecatoria Buftea pentru audieri.

Reporter: Ce ați vrut să demonstrați cu acest gest?

Suspect: „Un gest de iubire”.

Reporter: Dar n-ați violat, totuși, ordinul de protecție?

Suspect: „Ba da. Faptul că am încălcat ordinul de protecție este un fapt reprobabil pe care mi l-am asumat din iubire pentru Laura. Punctul 1: da, este o greșeală. Punctul 2: eu, într-adevăr, am intrat în domiciliu, însă dânsa mi-a permis accesul, deci este o încălcare reciprocă”.

Reporter: Nu v-ați dat drept curier?

Suspect: „Nu că m-am dat drept curier, am folosit un curier care se afla acolo în locație pentru pachete, pentru a-i face această surpriză”.

Reporter: Dar de ce ați ținut poliția pe jar 14 ore?

Suspect: „Eu nu am ținut poliția pe jar 14 ore, eu chiar le-am spus oamenilor că n-au de ce să stea, le-am zis că eu nu mă sinucid, nu fac rău nimănui”.

Potrivit unor surse din anchetă, individul ar fi violat-o pe tânăra de 33 de ani, care avea și un ordin de protecție împotriva lui. Femeia a reușit să sune după ajutor și să iasă singură din casă.

Negociatorii au avut o misiune dificilă, mai ales că bărbatul amenința că vrea să-și facă rău.

După mai bine de 14 ore, polițiștii au reușit să-l scoată pe bărbatul de 39 de ani din bloc. Trupele speciale au fost nevoite să escaladeze clădirea, pentru a-l convinge să se predea.

Bălan Alexandru Daniel, adjunct inspector șef IPJ Ilfov: „Am reușit extragerea bărbatului în condiții de siguranță. Persoana în cauză va fi dusă la sediul poliției”.

Anne-Marie Ciolcă, purtător de cuvânt al IPJ: „Polițiștii orașului Chitila au deschis un dosar de urmărire penală sub aspectul mai multor infracțiuni: violare de domiciuliu, violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea ordiunului de protecție”.

Întreaga acțiune a polițiștilor a început joi dimineață, după ce s-au auzit țipete din apartamentul femeii. Tânăra a reușit să scape, iar agresorul ei s-a baricadat în locuință.

Martor: „La ora 8 a început toată nebunia. Făcea show pe-aici, începuse să înjure polițiștii, să plece toată lumea, că se aruncă. Pe ea am văzut-o, era bătută, puțin umflată la ochi și a plecat cu mașina de poliție”.

Timp de 14 ore, bărbatul a ieșit de mai multe ori în balconul apartamentului. A recitat versuri din Luceafărul, a cântat la chitară.

Iar pe seară s-a certat și cu vecinii.

Vecinii susțin că fostul iubit ar fi pacalit-o pe tânără că este un curier și așa a reușit să intre în locuință. Nu ar fi prima dată când individul o agresează. De altfel, potrivit unor surse din anchetă, ea ar fi primit în urmă cu câteva zile un ordin de protecție, pentru trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62428130
Promisiunea de 2,5% din PIB pentru Apărare, neîndeplinită: România a cheltuit doar 1,6% și este la coada clasamentului

România a cheltuit anul trecut doar 1,6% din PIB pentru Apărare, mult sub ținta NATO de 2,5%, se arată în ultimul raport oficial al NATO.

62371773
Primarul din Urziceni, sancționat în cazul femeii care a născut în fața spitalului, anul trecut. „A instigat la ură rasială”

Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu amendă de 10.000 de lei pentru afirmaţiile la adresa femeii care a născut în faţa Spitalului Municipal la data de 31 iulie 2023.

62435536
Un azil de bătrâni din Prahova a primit o amendă usturătoare după neregulile descoperite de Protecţia Consumatorilor. FOTO

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 35.000 lei unui centru pentru persoane vârstnice din judeţul Prahova şi au propus oprirea temporară a prestării serviciilor.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.