Vlad Pascu și-a recunoscut faptele de care este acuzat. Pedeapsa îi va fi redusă cu o treime

62386352

Vlad Pascu, şoferul drogat care, anul trecut, a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, a recunoscut joi, în faţa instanţei, faptele de care este acuzat de către procurori, având astfel posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei.

Pascu nu a fost adus în sala de judecată, el participând la şedinţă prin intermediul sistemului online.

Unul dintre avocaţii familiilor îndoliate a depus o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă, în omor calificat.

Totodată, părinţii celor doi tineri decedaţi au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, cerere ce a fost respinsă.

Instanţa a fixat un nou termen de judecată pentru data de 4 aprilie, ora 10:00.

Tatăl lui Sebi, unul dintre cei doi tineri morţi, a declarat că nu are „nicio speranţă” referitor la acest proces.

Ne bucurăm că judecătoarea a luat în considerare să schimbe încadrarea şi aşteptăm până pe 4 aprilie să vedem ce se întâmplă la un nou proces. Şi-a recunoscut faptele, pentru vechea încadrare. (...) Sincer, nu am nicio speranţă, până şi acum judecătoarea m-a văzut cu poza băiatului în mână şi a întrebat cine sunt. Am zis că sunt tatăl lui Sebi şi că l-am adus şi pe el în sală ca să îl vadă”, a spus bărbatul.

Tatăl tinerei ucise: „Dacă eram eu, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici”

Tatăl tinerei ucise în accidentul produs de Vlad Pascu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această situaţie: „Îl vedeţi pe Vlad Pascu adus aici? Nu. Există portiţa pentru a nu fi adus, se profită de ea şi cu asta basta. Dacă eram eu, Doamne fereşte, în locul lui, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici să fiu judecat. Discreţionar”, a comentat el.

Sper să nu se repete circul. Cu doamna judecător. Să îşi facă meseria pentru care este pusă dumneaei acolo. Atât şi nimic mai mult. În rest vorbeşte legea care este egală pentru toţi. (…) Dacă se aplică legea aici, nu am nicio problemă. Dacă o ia pe arătură din nou doamna judecător, cerem să se judece în altă parte, la oameni competenţi. Să vedem cum decurg lucrurile”, a afirmat tatăl tinerei decedate.

Un al doilea termen de judecată a avut loc, joi, la Judecătoria Mangalia, în dosarul lui Vlad Pascu.

Primul termen pe fond în acest dosar a fost pe 22 februarie. Cauza a fost amânată în condiţiile în care, potrivit avocatului Adrian Cuculis care reprezintă familia tinerei moarte în accidentul rutier, unul dintre avocaţii lui Pascu s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunţat că nu poate participa la termenul din 22 februarie pentru că este la o acţiune de protest alături de colegi din Baroul Bucureşti.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.

Pedeapsa lui Vlad Pascu poate fi redusă cu o treime

Adrian Cuculis, avocatul familiei tinerei decedate în accidentul rutier de la 2 Mai provocat de Vlad Pascu, a declarat că la termenul de joi judecătoarea a admis solicitarea lui Pascu de a se judeca dosarul în procedură simplificată pentru a putea beneficia astfel de reducerea cu o treime a pedepsei.

„Dacă făceam cu toţii o şedinţă de bloc să schimbăm administratorul, ieşea mai bine. Problema este în felul următor. Vorbim de o cerere care este depusă încă de la Parchet şi nu a fost dezbătută nici măcar astăzi. Doamna judecător i-a acceptat procedura abreviată, adică simplificată, adică să obţină şi o reducere a pedepsei de o treime înainte să dezbată cererea de schimbare a încadrării juridice. E o chestiune de normalitate. În momentul de faţă, inclusiv doamna avocat, colega noastră a familiei Olariu a cerut exact acelaşi lucru, lucru care s-a amânat deşi s-a pronunţat pe procedura abreviată. Dacă la termenul următor se va schimba încadrarea juridică a faptei în omor calificat, aşa cum am cerut, acea procedură abreviată nu mai poate fi aplicată pentru că acolo unde ai închisoare pe viaţă, cum este omorul calificat nu poţi să judeci în procedura abreviată”, a afirmat avocatul.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Incendiu puternic la un bloc de locuinţe cu patru etaje, în Bihor. Care este cauza

Un incendiu puternic a izbucnit joi la un bloc din orașu Aleșd, județul Bihor. 

 

INS: Pensiile din România au crescut cu 13%. Ce se ia în calcul la valoarea medie

Pensiile din România au crescut, după ultimele statistici oficiale, cu o medie anuală de 13%, anunță INS. Între timp, numărul pensionarilor a scăzut, arată datele din aceeași perioadă.

Un nou termen în dosarul 2 Mai. Tatăl tinerei ucise: „Dacă eram eu, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici”

Un nou termen în dosarul în care Vlad Pascu, drogat fiind, a provocat un accident rutier în localitatea 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, are loc, joi, la Judecătoria Mangalia.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.