Vlad Pascu încearcă să scape de pedeapsa aspră prin două căi extraordinare de atac. A omorât doi tineri și a rănit alți trei

×
Publicitate

Vlad Pascu, tânărul condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru tragedia de la 2 Mai, solicită rejudecarea dosarului.

Pascu a formulat prin avocații săi două acțiuni de recurs în casație, o cale extraordinară de atac, împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, care l-a găsit vinovat de ucidere din culpă și alte infracțiuni rutiere.

Cele două acțiuni vor fi analizate de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar decizia care va fi luată va fi una definitivă.

Una dintre acțiuni a fost depusă de avocații din Constanța, care spun că Pascu ar fi trebuit să beneficieze de o sentință redusă după ce a făcut un denunț la DIICOT.

Cealaltă acțiune depusă de avocatul din Capitală spune că Vlad Pascu ar fi trebuit să fie supus unei expertize pentru a se stabili dacă substanțele interzise descoperite în sânge după accident îi afectau capacitatea de a conduce.

În cazul în care se va admite acțiunea formulată de Vlad Pascu, dosarul accidentului de la 2 Mai s-ar putea rejudeca doar în faza apelului, respectiv la Curtea de Apel Constanța.

Tragedia de la 2 Mai a avut loc în august 2023, atunci când Vlad Pascu, aflat sub influența substanțelor interzise, a lovit mortal cu maşina doi tineri și a rănit alți trei.

Curtea de Apel Constanța l-a condamnat definitiv la zece ani de închisoare pe Vlad Pascu, menținând decizia primei instanțe, Judecătoria Mangalia.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Avizul pentru ATI-ul de la Spitalul „Sf. Maria” Iaşi a fost emis ilegal. Ministrul Sănătății: „În secție se intra ca în gară”

Raportul Corpului de control cu privire la cazul de la Spitalul "Sf Maria" din Iaşi va fi trimis Parchetului General, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, joi, într-o conferinţă de presă.

Un tânăr rănit grav într-un accident în Corbu a fost găsit după ce telefonul său a sunat singur la 112

Un tânăr de aproape 20 de ani a fost găsit în comă după ce s-a răsturnat cu autoturismul, joi, pe DJ 226 la ieşirea din localitatea Corbu. Pompierii din Constanța au intervenit în urma primirii unui apel fără legătură de voce.

Fostul min. al Energiei: „Energia din cărbune e mai scumpă decât orice altă sursă”. Minele vor fi închise până la final de an

Virgil Popescu afirmă că România nu-și mai permite energia pe cărbune, deoarece costurile sunt uriașe și facturile ar exploda. Fostul ministru al Energiei spune că viitorul țării stă în hidro, nuclear, gaz și surse regenerabile.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.