Viscolul a paralizat traficul pe șoselele din centrul țării. Coloană de maşini de 30 de km în pasul Oituz

×
Publicitate

Iarna parcă abia s-a instalat și a lovit în centrul țării. Acolo au fost drumuri blocate de copacii rupți și trenuri încremenite pe șine.

A nins viscolit mai bine de 24 de ore, așa că șoferii prinși în trafic au înaintat cu greu, dacă nu au tras pe dreapta. Iar primăvara nu se zărește de zăpadă. Un cod galben și o informare de vreme rea sunt valabile până sâmbătă.

Pe Drumul Naţional 11, în pasul Oituz, coloanele de maşini formate pe ambele sensuri s-au întins pe 30 de kilometri. Şoferii au aşteptat ore în şir ca echipajele de intervenţie să elibereze șoseaua blocată de arborii prăbușiți.

Maşinile s-au pus în mişcare în cele din urmă, dar nu se ştie cât vor putea să îşi continue drumul. Copacii încărcaţi de zăpadă pot oricând să se rupă şi să blocheze iar şoseaua.

Patru trenuri au îngheţat ore în şir, pe șine, în Tușnad Sat, Bicsadu Oltului și Malnaș Băi, după ce mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe calea ferată şi pe liniile de alimentare cu energie electrică. Un tânăr povestește că a plecat din Baia Mare la 17 şi 50 de minute. Pe la ora 2 și jumătate dimineața, garnitura s-a blocat.

Pasager: „A fost destul de frig, am fost nevoit să îmi iau din valiza câteva haine să mă acopăr.”

Pasager: „Toată lumea e revoltată din tren. Ei dau vina pe zăpadă, a nins, dar şi în alte ţări ninge mai mult ca la noi, dar nu se întâmplă treburi din astea.”

A nins puternic şi în Mureş. Un drum naţional a fost închis, iar pompierii au alergat dintr-un loc în altul, ca să cureţe şoselele. La Sângeorgiu, un camion încărcat cu marfă a alunecat şi s-a prăvălit peste o casă.

Șofer: „Am încercat, dar tot alunecam, nu puteam să redresez.”

Probleme au început încă din timpul nopţii. Șoferii care au avut drum prin judeţul Braşov au intrat într-un coşmar, în zonele de munte abia s-a putut înainta.

Șofer: "Nu mai pot să urc, patinez."

Cel mai greu s-a circulat pe drumul care leagă Râșnovul de Predeal.

Chiar dacă trec mașinile de deszăpezire, stratul de zăpada se depune foarte repede, pentru că ninge încontinuu.

Şi mai rău a fost pentru cei care nu aveau maşinile echipate cu lanțuri.

Robert Elekes, DRDP Brașov: "Oricine vine zilele acestea la munte să fie pregătit neapărat să circule în condiții de iarnă."

Şi la Sinaia, mai multe echipaje au intervenit pentru a îndepărta copacii căzuţi pe DN1, dar şi în staţiune.

Iar în Vâlcea, o maşină cu remorcă a fost răsturnată de vânt, în timp ce traversa un baraj.

Codul portocaliu din zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură expira în miercuri seară, la ora 23, iar Moldova şi Transilvania mai sunt vizate de un Cod galben de vreme rea, până joi dimineaţă, la ora 6.

Dar tot atunci intră în vigoare un Cod galben de ninsori însemnate în zona montană şi o informare meteo, tot de ninsori, până sâmbătă la ora 10:00.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cozi interminabile pe aeroportul Otopeni, deși traficul aerian este la minumul istoric

Deși este la minimul istoric al traficului aerian, aeroportul Otopeni se aglomerează în timpul puținelor zboruri care au mai rămas.

Valul trei de coronavirus a lovit din plin România. Echipajele SMURD nu mai fac faţă solicitărilor

Valul trei al pandemiei de coronavirus apasă tot mai greu România. Miercuri a fost înregistrat un nou record de îmbolnăviri pentru 2021: peste 6.000 de infectări cu Sars-Cov-2 în doar 24 de ore.

Video. Un şofer a fost filmat în timp ce făcea o depăşire inconștientă în Sibiu

Camerele instalate pe bordul maşinilor se dovedesc a fi un instrument foarte util. Un şofer a fost filmat în timp ce făcea o depăşire nebunească, în judeţul Sibiu, şi astfel a fost indentificat şi sancţionat câteva zile mai târziu.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.