Cum ar putea România să adere la Schengen. Europarlamentar: „Un nou scenariu de lucru a apărut chiar în această seară”

62308323
Agerpres

Există un scenariu ca în rezoluţia de aderare să fie puse unele condiţionalităţi suplimentare pentru România, privind migraţia, iar Austria să se abţină de la vot, a declarat Europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

El a mai spus că mai există şi scenariul unui Consiliu extraordinar, până la finalul acestui an.

„Un nou scenariu de lucru, apărut chiar în această seară, este ca în rezoluţia privind integrarea româniei la spaţiul Schengen să fie introduse anumite condiţionalităţi suplimentare, eventual să se vorbească mai clar despre modul în care România va combate fenomenul migraţional şi va asista UE pe acest subiect şi acolo să conducă la abţinerea Austriei”, a spus Negrescu la Prima News TV, potrivit News.ro.

Europarlamentarul PSD a precizat că „lucrurile se discută, iar dacă acest scenariu va fi agreat de austrieci, putem merge pe acest sistem de vot cu o abţinere”.

„Speranţa mea este să nu renunţăm la acest subiect şi să mergem în Consiliu, Pentru a introduce pe ordinea de zi a Consiliului European acest subiect este nevoie de sprijinul preşedintelui Consiliului European şi a preşedinţiei cehe la consiliu, care a dat semne pozitive”, a mai spus Victor Negrescu, arătând că ”Bulgaria a solicitat ca acest subiect pe ordinea de zi aşa că şi noi trebuie să mergem pe această direcţie, dacă nu vom închide acest subiect, în mod pozitiv în consiliul JAI”.

El a precizat că mai sunt şi alte două posibilităţi, o data ulterioară sau dacă nu, o opţiune mai greoaie, şi anume o sesizare la Curtea europeană de Justiţie. ”Avem această variantă, dacă nu avem o dată clară pe acest subiect”, a completat Negrescu.

Europarlamentarul a mai spus că la nivelul familiilor politice europene, toate grupurile politice trebuie să facă eforturi.

„Eu cred în continuare în şansa României şi există câteva scenarii de lucru. Lucurile în continuare se joacă, într-adevăr este foarte greu dar cred că trebuie să mergem în continuare pe linia negocierilor, a presării Austriei pe acest subiect şi să menţinem acest subiect în JAI şi Consiliul Europei”, a spus Negrescu.

Europarlamentarul PSD a arătat că este foarte clar că acest subiect este abordat într-o cheie politică de guvernanţii din Austria dar a ţinut să arate că ”ar fi complicat pentru ei, dacă celelalte state vor fi de acord”.

„Acest vor negativ din partea Austriei înseamnă mai mult decât un vot împotriva extinderii ci înseamnă un vot împotriva proiectului european, a solidarităţii europene. Vor exista consecinţe în urma acestui vot negativ. Poate putem să schimbăm perspectiva Austriei. Eu cred că lucrurile se joacă, de aceea contează ce vom face în următoarele ore”, a afirmat el.

De ce refuză Austria intrarea României în Spațiul Schengen 

Surse politice susţin că reprezentanţii OMV Petrom și-ar dori şi modificarea legii offshore astfel încât statul să menţină redevenţele pentru gazul pe care îl vor exploata la nivelul de acum şi să renunţe la dreptul de preemţiune.

Acest lucru ar însemna că reprezentanţii companiei austriece nu vor fi nevoiţi să oferteze întâi statul român pentru gazele exploatate.

La o zi distanţă după vizita de la Cotroceni, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că nu va susţine aderarea României la Schengen.

Acesta a precizat că Austria nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8 decembrie, invocând numărul mare de imigranţi care au ajuns în Austria şi nu fuseseră înregistraţi anterior prin ţările prin care au trecut.

Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Reacția surprinzătoare a unui copil când a văzut cadourile de la Moș Nicolae: „Atâtea jucării, this is boring!”

Bucuria copilașilor care și-au găsit marți dimineață ghetuțele pline a fost neprețuită. Moș Nicolae a avut grijă peste noapte să le umple cu jucării și dulciuri.

Premieră în România. Cum pot face copiii consiliere psihologică și psihoterapie gratuit

Copiii din România pot face, în premieră, consiliere psihologică și psihoterapie gratuit printr-un program național adoptat prin hotărâre de Guvern.

Bugetul pe anul 2023 arată că Guvernul mizează pe creștere mai mare decât cea anunțată de Bruxelles

Proiectul de buget pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.