Vesti bune despre Adina, fata de 19 ani care cantarea 16 kg. Ce au anuntat medicii din Iasi

61433961

Tanara din Suceava care la 19 ani cantarea doar 16 kilograme a luat in greutate patru kilograme, medicii Spitalului "Sfanta Maria" din Iasi, unde este internata fata, spunand ca evolutia starii de sanatate a acesteia este "surprinzator de buna".

Marin Burlea, seful Clinicii V de Pediatrie a Spitalului "Sfanta Maria" din Iasi, unde este internata tanara, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX ca in cateva saptamani fata a luat patru kilograme in greutate, iar recuperarea acesteia este "surprinzator de buna".

Potrivit lui Burlea, tanara are pofta de mancare si va recupera "sigur" deficitul de greutate. "Evolutia este buna, chiar surprinzator de buna. Are pofta de mancare, iar pronosticul este pozitiv. Va recupera sigur in greutate si nu m-ar mira ca peste vreo sase luni sa aiba greutatea dubla", a spus medicul iesean.

El a precizat ca tanara vrea sa mearga acasa, insa va trebui sa revina in spital peste cateva saptamani, pentru o interventie chirurgicala la dantura.

"Este clar ca o familie, oricat de imperfecta ar fi, este de preferat unui centru de plasament. Asta evident cu o monitorizare permanenta din partea asistentului social si a autoritatilor locale”, a mai afirmat Burlea.

Daca pana in momentul internarii in spitalul din Iasi fata a fost hranita doar cu lapte si apa cu zahar, in prezent ea mananca aproape orice. De asemenea, tanara urmeaza tratament balneologic, face gimnastica si kinetoterapie.

Tanara de 19 ani din comuna suceveana Moldovița a fost internata la Spitalul "Sfanta Maria" din Iasi in luna decembrie, cand cantarea doar 16 kilograme dupa ce a fost hranita doar cu lapte si apa cu zahar de catre mama sa, care are schizofrenie, medicii afirmand ca aceasta a mentinut-o in stadiul de bebelus.

Tanara are o inaltime de 118 centimetri, cat masoara un copil de 6-7 ani, si avea o greutate de doar 16 kilograme, medicii afirmand ca are grave carente alimentare si retard psihic cauzat de relatia nefireasca avuta cu mama ei, care a mentinut-o cu forta la stadiul de bebelus, dar si de lipsa unei alimentatii adecvate.

Potrivit medicilor, fata, care a fost hranita de mama doar cu lapte si apa cu zahar, s-a dezvoltat ca un copil de 6-7 ani si se exprima ca unul de 3 ani, are dintii distrusi, nu i-a crescut parul, nu socializeaza. Fata mai are o sora geamana, care s-a dezvoltat normal, avand 160 de centrimetri si 50 de kilograme. In 19 decembrie, purtatorul de cuvant Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Suceava, Nicoleta Daneliuc, declara ca fata urmeaza sa fie preluata, dupa ce va fi externata din spitalul iesean, intr-un centru pentru copii al DGASPC, chiar daca este adulta.

"Vom gasi un loc, dar problema cea mai mare este ca fata este atasata de familie, este atasata atat de mama, dar mai ales de sora ei geamana care, la momentul vizitei, era foarte speriata de faptul ca va fi despartita de sora ei. Dar avand in vedere situatia, se impune luarea tinerei intr-un centru si vom vedea cum se recupereaza si, pe partea de atasament, vom vedea ce putem face", afirma Daneliuc.

De asemenea, in urma verificarilor dispuse in acest caz de prefectul de Suceava, Florin Sinescu, s-a stabilit ca in cazul fetei din Moldovita Inspectoratul Judetean de Politie sa faca cercetari si sa stabileasca persoanele vinovate pentru infractiunea de "punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji", cu precizarea ca pe parcursul anchetei exista posibilitatea extinderii cercetarilor si cu privire la alte infractiuni, fata de persoanele responsabile.

Totodata, Prefectura Suceava va sesiza organele de cercetare si urmarire penala in cazul primarului din Moldovita, Traian Iliesi, in cazul asistentului personal Nicolae Parajnec, al inspectorului social din Primaria Moldovita Cristinica Axenia Hauca si in cazul medicului de familie Sorina Rusu, pentru neglijenta in serviciu, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, rele tratamente aplicate minorului si sustragere de la tratament medical fata de persoanele care aveau responsabilitati in conformitate cu legislatia privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

In acest caz s-a dispus si desfacerea contractului de munca al asistentului personal al fetei, Nicolae Parajnec, sanctionarea, prin comisia de disciplina, a inspectorului social din Primaria Moldovita Cristinica Axenia Hauca, dar si reevaluarea fetei de catre Comisia de evaluare a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Suceava, pentru "identificarea nevoilor individuale ale acesteia si a conditiilor de mediu familial si medico-social optime in vederea recuperarii acesteia si stabilirii unui manager de caz, a unui plan individual de servicii si a unui program individual de reabilitare si integrare sociala".

In urma verificarilor dispuse de prefect, comisia a constatat ca tanara, nascuta in 13 ianuarie 1995, este diagnosticata cu: "Sechele encefalopatie cronica infantila, hipodezvoltare statico-ponderala, anemie severa, intarziere severa in dezvoltarea functiilor psiho-cognitive cu tulburari de relationare si insertie sociala".

Tanara s-a aflat in evidentele medicale inca din primii ani de viata, iar din anul 2007 a fost incadrata in gradul I, cu asistent personal, de catre Comisia pentru Protectia Copilului Suceava, iar din ianuarie 2013 a fost evaluata de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, intocmindu-se un program individual de recuperare, reabilitare si integrare sociala, cu recomandarea de a se monitoriza evolutia bolii din punct de vedere medical si sprijin familial/comunitar.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
2014, anul condamnarilor sau achitarilor.Ce ii asteapta pe politicienii si oamenii de afaceri romani

Acesta ar putea fi anul marilor condamnari sau, dimpotriva, achitari pentru cei mai influenti politicieni, oameni de afaceri sau patroni din fotbal.

9 turisti, blocati in nameti, pe Transalpina. Soferii au ramas fara carnete dupa ce au fost salvati

9 turisti au ramas inzapeziti pe Transalpina, in mai putin de 12 ore. Primii dintre ei - 6 adulti si un copil - mergeau acasa, spre Pitesti, dupa ce au petrecut revelionul la Sibiu. Nu si-au dat seama ca se afla pe un drum inchis circulatiei.

CAMERA DE SUPRAVEGHERE: Patru tineri au intrat cu masina intr-un stalp de langa benzinarie

Incident de cosmar in orasul Dej, surprins de camerele de supraveghere ale unei benzinarii. Patru tineri din Bistrita, aflati intr-un autoturism, au trecut pe langa moarte dupa ce soferul masinii a pierdut controlul volanului.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.