Urmărire ca în filme, încheiată într-un copac, în Giurgiu. Ce a pățit un șofer fără permis care a fugit de la fața locului

62379551

Un bărbat din judeţul Teleorman este cercetat penal după ce a provocat un accident, în județul Giurgiu, pentru că nu a răspuns la semnalele poliţiştilor şi a fugit.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată în seara zilei de miercuri, 23 august, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un vehicul este condus agresiv, din direcţia Vlaşin către Ghimpaţi. În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ghimpaţi, care au depistat o autoutilitară, pe DC 108, în afara localităţii Cămineasca, iar la semnalele regulamentare de oprire, conducătorul acesteia nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea, şi, ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând într-un copac”, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui bărbat, de 36 de ani, pasager pe locul din dreapta al autoutilitarei, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din judeţul Teleorman, a părăsit locului producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor.

Acesta a fost depistat la scurt timp, în localitatea Ghimpaţi, iar rezultatul testării cu aparatul drager a indicat valoarea zero.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieşit faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi pentru recoltarea probelor biologice de sânge, acesta rămânând internat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62379530
O biserică din România, în pericol de prăbușire din cauza bombardamentelor Rusiei

O biserică din Plauru e în pericol să se prăbușească din cauza bombardamentelor Kremlinului asupra portului Izmail, aflat la 300 de metri distanță de lăcașul de cult.

62276958
Doi șoferi români sunt cercetaţi penal după ce au fost opriți la ieșirea din țară. Ce au găsit polițiștii în portbagajele lor

Doi șoferi români sunt cercetaţi penal după ce polițiștii de frontieră au găsit nouă migranţi din Sri Lanka ascunși în autoturismele şi portbagajele acestora.

62379491
Proteste spontane la mai multe administraţii fiscale din ţară și din București

Sistemul fiscal românesc nu este funcțional! Este anunțul făcut de dimineață de sindicate din finanțe. În multe sedii ANAF din țară au fost organizate proteste, iar la unele sedii, ghișeele au fost închise.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.