A murit George Mariș, cel mai bun competitor de la Ninja Warrior. S-a prăbușit cu parapanta de pe Vf. Caraiman

×
Publicitate

Sfârșit dramatic pentru cel mai bun competitor de la concursul „Ninja Warrior”, care a fost difuzat de PRO TV.

 

Brașoveanul George Mariș a murit la 32 de ani, încercând să-și ia zborul cu o parapantă rapidă de pe vârful Caraiman.

 

Nu era pentru prima dată când practica „speed flying”, un sport riscant, cu puțini adepți în țara noastră.

În urmă cu exact doi ani, pe 28 octombrie, George reușea cea mai bună performanță, la concursul „Ninja Warrior”.

Obişnuit să se desprindă de pe creste și să ajungă în numai câteva minute la poalele munților, George s-a lansat încrezător în aer şi de această dată. Avea încredere în el, aşa cum a demonstrat şi acum doi ani, în concursul "Ninja Warrior". Vremea părea perfectă. Nu se ştie ce s-a întâmplat. Probabil că o pală de vânt i-a închis aripa.

Claudiu Vasilescu, Salvamont Buşteni: „Colegii lui ne-au anunţat dimineaţa, în jurul orei 8, că unul din grupul lor a căzut şi nu mai răspunde, nu mai are nicio reacţie, nu mai răspunde la telefon. A căzut pe stâncă, practic câteva sute de metri, nu avea nicio şansă să supravieţuiască”.

George Mariș era un împătimit al muntelui. Ani la rând a fost pe podium la concursurile de escaladă, iar de ceva vreme se îndrăgostise de speed flying, un zbor în care folosea o aripă de mici dimensiuni, care îi permitea să atingă viteze mari, chiar şi 100 de km pe oră, aproape de stânci. Pentru amatorii acestui sport foarte periculos, zborurile din Bucegi sunt extrem de provocatoare. Se aruncă în gol, susţinuţi doar de o aripă îngustă, şi coboară cu viteze ameţitoare de-a lungul unor vai abrupte.

Andy, salvamontist: „Un sport de mare risc, piloţii de obicei au foarte mult control, pentru că nu e chiar o aripă necontrolabilă, bănuiesc. Adică bănuim, nu avem certitudinea, că a fost o decolare ratată. Îmi pare foarte rău, pentru că îl cunoşteam pe băiat, e un foarte bun alpinist, e un om de munte şi cunoştea pericolele”.

În ciuda performanţelor, George era un om extrem de discret. Publicul larg l-a cunoscut odată cu difuzarea concursului Ninja Warrior, la PRO TV.

George Mariș, la „Ninja Warrior”: „Atuul meu în competiţia asta ar fi o combinaţie între agilitate şi forţă. Dacă mă montez pe ceva şi vreau să fac ceva, reuşesc de obicei”.

Acum doi ani, tot pe 28 octombrie, George îi cucerea pe telespectatori şi era aplaudat pentru curajul său.

În 2018, în aceeaşi zonă, un turist american s-a prăbuşit în timpul unui salt extrem, executat tot cu o parapantă de viteză, de la Crucea de pe Caraiman, spre Buşteni.

Speedflying este un sport nou şi puţin cunoscut în România. Nu are foarte mulţi adepţi, tocmai pentru că este foarte riscant. Până acum, zeci de pasionaţi ai acestui sport din întreaga lume şi-au pierdut viaţa.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un elev de 7 ani este acuzat că își terorizează colegii și profesorii. Ce spune tatăl său

Incidente repetate, care-l au drept protagonist pe un băiat de 7 ani, riscă să ducă la un scandal imens la o școală din Târgoviște. Părinții colegilor de clasă spun că cel mic este extrem de violent și îi agresează pe copii.

Asociaţia Pro Infrastructură: Podul peste Dunăre va deveni cel mai ruşinos muzeu din istorie

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, aflat în construcție, va deveni „cel mai rușinos muzeu din istorie”, din cauza că întârzie autorizarea lucrărilor pentru drumurile de acces, susține Asociația Pro Infrastructură.

Sindicat: Măsurile anticovid afectează bugetele angajaților ANAF. Ce facilități cer

Măsurile anticovid precum suspendarea plăţii sporului pentru condiţii vătămătoare, adoptate de conducerea ANAF pentru protecţia funcţionarilor, au efect direct în bugetele angajaţilor din finanţe, potrivit Sindicatului Naţional Finanţe Publice - SindFISC.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.