Un șofer din Câmpulung a ajuns cu autoturismul pe terasa unui bar

61941081
Monitorul de Suceava

Un șofer din Câmpulung Moldovenesc a pierdut controlul volanului și a ajuns cu autoturismul pe terasa unui bar.

Un șofer, despre care se crede că ar fi consumat băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului, a sărit câțiva zeci de metri și s-a oprit cu autoturismul pe terasa unui bar, scrie Monitorul de Suceava.

La volanul mașinii avariate se afla un localnic în vârstă de 69 de ani. Ca urmare a accidentului, șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Se pare că bărbatul circula în direcția Suceava spre Vatra Dornei, atunci când într-o curbă a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de protecție de pe marginea drumului și a ajuns cu mașina în curtea unor localnici, care dețin un bar.

Șoferul a fost transportat la spital, având un traumatism toracic ușor. Nu au fost înregistrate alte victime, întrucât terasa este închisă pe timpul iernii.

Accident Câmpulung Moldovenesc

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.66 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Pe numele bărbatului, care a produs accidentul, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, el urmând a suporta pagubele produse proprietarilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
61941070
Un ieșean a agonizat în zăpadă, după o ceartă cu iubita de Valentine's Day
Un trecător a alertat imediat autoritățile după ce a observat un bărbat care zăcea în zăpadă.
61941069
Daunele primite de un pensionar din Iaşi care a alunecat pe gresia din faţa farmaciei
Daune consistente pentru un pensionar din Iaşi care şi-a rupt mâna alunecând pe gheaţă,
61941059
Un autobuz plin cu pasageri a rămas fără frâne, în Prahova: „Am ieșit direct prin cioburi”
Un autobuz plin cu navetiști, care călătorea pe ruta Călugăreni-Mizil, a rămas, joi, fără frâne, iar o decizie luată în utimul moment a șoferului a salvat viața pasagerilor.