Un șofer de 71 de ani a provocat un grav accident după ce s-a angajat în depășire fără să se asigure. „Nu te-ai uitat deloc”

×
Publicitate

Accident teribil pe un drum național din județul Vaslui. Șoferul unui autoturism care s-a angajat într-o depășire fără să se asigure, a fost acroșat de un TIR care venea din spate și care începuse deja aceasta manevră.

Și un al treilea vehicul a fost implicat în accident. Printr-o minune, nimeni nu a fost rănit grav.

Înainte să ajungă la marginea drumului, TIR-ul a acroșat și autoutilitara care circula în fața autoturismului condus de un bărbat de 71 de ani. După impact, cele două au fost proiectate zeci de metri, într-un lan de grau.

Șoferul TIR-ului: „Eram în depășire și cel cu turismul nu s-a asigurat și m-a lovit în partea dreaptă, m-a dezechilibrat și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Sunt bine, nu știu copilul, am înțeles că avea ceva la o mână.”

Un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturismul al cărui șofer nu s-a asigurat, a fost transportat la spital, dar nu a rămas internat.

Șofer vinovat și șofer trailer: „Nu te-ai uitat deloc. Am văzut că te chinuiai să depășești. Nu te-ai uitat gram. Mașinile erau prea aproape. Matale când te-ai băgat, tirul era în depășire. Matale nu te-ai asigurat grav.”

Șoferul autoturismului: „Am carnet de 35 ani. Eu spun că eu am vrut sa intru în depășire.”

Mai multe ambulanțe și echipaje de la Poliție și Pompieri au intervenit la fața locului.

Ionela Boghiță, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui: „Au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor Smurd. De asemenea a fost solicitată și o ambulanță tip C, aparținând SAJ Vaslui. Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, specifice în astfel de cazuri.”

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului în vârstă de 71 de ani pentru vătămare corporală din culpă. Traficul între Vaslui și Bacău s-a desfășurat pe un singur sens pe durata cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62556871
Un camion s-a oprit într-un cap de pod pentru că i s-a ridicat bena. Șoferul a fost scos cu descarcerarea din cabină

Accident rutier mai puțin obișnuit în județul Constanța.

62556853
Lanțul american de restaurante care vine anul acesta în România. Vor fi deschise locații și în bazele militare

Lanțul american de restaurante casual dining Chili’s își va deschide primul local din România mai devreme decât era planificat. Inițial programată pentru 2026, lansarea a fost devansată la decizia investitorilor.

62554525
Cine a fost Mihai Leu. Povestea campionului care a strălucit în box și automobilism

Mihai Leu, sportiv român apreciat, a strălucit atât în box, cât și în automobilism, demonstrând talent și determinare. El a murit marți seară, la 56 de ani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.