Un șofer a rămas fără mașina de 100.000 euro după un control în trafic. Ce au descoperit poliţiştii din Giurgiu. FOTO

62540082
Politia de Frontiera Romana

Un autoturism de 100.000 euro care figura ca fiind furat din Italia a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Giurgiu, în urma unui control efectuat în trafic.

 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Române, miercuri, în jurul orei 22:00, în zona DN5, o patrulă din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliţiei de Frontieră Giurgiu, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru verificări o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.

Aceasta era condusă de un cetăţean bulgar de 33 de ani şi transporta pe platformă un autoturism fără numere de înmatriculare, în direcţia Bulgaria. În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicaţiei eDAC, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul transportat figura în bazele de date ca fiind semnalat ca furat, alertă emisă de autorităţile din Italia pe 8 august 2024.

În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "tăinuire", iar autoturismul, în valoare de aproximativ 500.000 de lei, a fost indisponibilizat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun prin unitatea de parchet competentă.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62485930
FIFA a sancţionat România după meciurile cu Bosnia şi San Marino pentru rasism şi aruncarea de obiecte în teren
Federaţia Română de Fotbal a fost informată cu privire la deciziile luate de Comisia de Disciplină a FIFA în urma rapoartelor întocmite la partidele România – Bosnia şi Herţegovina şi San Marino – România, disputate 21 şi 24 martie, pe Arena Naţională. 
62514783
Burduja: Nu există un risc de blackout în România. Nu sunt probleme în sistemul energetic naţional
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat pe social media că nu sunt probleme în sistemul energetic national și nu există vreun risc de blackout în România.
62540023
O familie de români a plătit 1.500 de euro pentru o noapte de internare la un spital de stat din Bulgaria, după un accident
O familie de români, alcătuită din doi soți și cei doi copii ai lor, a plătit 1.500 de euro pentru o noapte de internare la un spital de stat din Bulgaria, după un accident rutier. Asta deși nu au avut nici măcar săpun și hârtie igienică la baie.