Un fost comisar de poliție din Capitală a fost arestat la Londra. Alin Gridan a fost prins după șapte ani

×
Publicitate

Un fost comisar de poliție din Capitală a fost arestat la Londra după ce, vreme de șapte ani a fost dat în urmărire internațională.

Judecătorii l-au condamnat definitiv pe Alin Gridan în 2016 pentru că și-a înșelat socrul cu un milion 200.000 de euro. Polițistul primise împuternicire să îi vândă un teren moștenit, însă nu i-a dat banii obținuți în urma tranzacției.

Comisarul șef Alin Gridan a fost dat în urmărire internațională de colegii săi încă din 2016, imediat după ce Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la cinci ani și opt luni de închisoare.

Ofițer de poliție judiciară, Gridan a fost găsit vinovat de înșelăciune, spălare de bani și fals în declarații. Fostul său socru l-a acuzat că l-a înșelat cu 1.200.000 de euro. Alin Gridan primise împuternicire de la socru să vândă un teren de 14.300 metri pătrați într-o zonă de interes de la marginea Bucureștiului. Nu a recunoscut însă niciodată că a vândut terenul unui dezvoltator imobiliar și nici că a luat banii socrului său: 1.200.000 de euro.

A susținut că i-a dat tatălui soției sale până la ultimul cent. Dar actele strânse de procurorii DNA și de familie, l-au contrazis. Iar judecătorii nu au putut trece peste.

Motivul josnic pentru care inculpatul a acţionat, urmărind îmbogăţirea sa în mod ilicit, deși la data comiterii infracţiunilor inculpatul avea o căsnicie de aproximativ de 13 ani cu fiica părţii civile (...). Pedeapsa rezultantă aplicată - ce se va executa obligatoriu în regim de detenție, ca unică modalitate de natură să asigure nu numai o constrângere adecvată, dar şi să inducă inculpatului respectul pentru valorile sociale lezate (Sursă: Decizia Curții de apel București).

Cunoscut apropiat al lumii interlope comisarul șef Alin Gridan a reușit să fugă din țară înainte să fie încătușat și trimis la închisoare.

S-a stabilit la Londra unde a fost localizat de curând și arestat în vederea extrădării în România. Capturarea fostului polițist după șapte ani este cu atât mai spectaculoasă cu cât avea mai puțin de un an și scăpa prin prescrierea răspunderii penale.

Deocamdată, autoritățile nu știu cum va acoperi suspectul paguba de 950.000 de euro rămasă după ce, presat de fosta lui soție, înainte să fugă din țară, i-a cumpărat fostului socru o casă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62407844
VIDEO cu cele 100 de autobuze electrice, noi, care au ajuns în București. Au autonomie de peste 300 km

Mijloacele de transport în comun sunt tot mai folosite în marile orașe. În București, de pildă, abonamentele au crescut cu 16 % față de anul trecut. Autobuzele vechi vor fi înlocuite în curând cu unele noi electrice.

62406578
Accidente evitate la limită pe autostrada A0. Șoferii sunt confuzi și nu reușesc să se orienteze după indicatoarele rutiere

Un accident teribil a fost cât pe ce să se producă pe bucata din autostrada A0, care înconjoară Capitala.

62407840
Primul tren nou cumpărat de România a sosit în Capitală. Când va intra în circulație

În Gara de Nord din Capitală a ajuns primul tren electric nou cumpărat de statul român.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.