Un comandant de navă român a fost reținut într-un port cipriot. Se reclamă un abuz și se cere intervenția premierului

62205551

Un comandant român a fost reţinut de pe nava sa într-un port cipriot.

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a transmis, marţi seară, o scrisoare deschisă către premierul României, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Transporturilor, in care a vorbit despre reținerea comandantului, după ce vaporul a operat în acelaşi port anul trecut, dar în partea ocupată de partea turcă, notează News.ro. 

SLN consideră că acest gest este un abuz din partea autorităţilor din Cipru, o încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor omului şi a legislaţiei europene.

În scrisoarea deschisă, Sindicatul Liber al Navigatorilor informează că în data de 2 august, în portul cipriot Vassiliko, comandantul de naţionalitate română în vârstă de 60 de ani a fost reţinut de pe nava sa Red Garnet.

“Motivul reţinerii este acela că anul trecut nava la a cărui comandă se afla, a operat în portul cipriot ocupat de partea turcă. Agentul navei din portul Vassiliko a dat garanţii că acest lucru nu se va întamplă şi că nu se mai iau aceste măsuri politico-administrative în Cipru. Cu toate acestea, am aflat cu stupoare că, fară nici o vină, comandantul a fost reţinut.

Vă informăm că în conformitate cu legislaţia internaţională echipajului, navei şi încărcăturii navelor comerciale li se garantează securitatea atât timp cât nu se încalca normele şi principiile comerţului maritim. Acest act ostil noi îl considerăm ca este un abuz din partea autorităţilor din Cipru, o încălcare gravă a drepturilor şi libertăţilor omului şi a legislaţiei europene, a relaţiilor şi acordurilor bilaterale dintre România şi Cipru”, a transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.

SLN solicită intervenţia autorităţilor române pentru ca bărbatul să fie pus în libertate.

“Sindicatul Liber al Navigatorilor, familia şi colegii de breaslă- suntem cu toţii stupefiaţi de această măsură fără precedent în istoria de bune relaţii dintre ţările noastre. Vă rugăm aşadar să interveniţi pe toate canalele din funcţiile şi demnităţile statului pe care le deţineti pentru ca domnul comandant să fie imediat pus în libertate. El nu a facut altceva dacât să comande nava sa în deplină siguranţă către portul desemnat de destinaţie. Refuzul de a efectua voiajul indicat este egal cu deturnarea navei şi se pedepseşte foarte aspru potrivit legii”, se arată în scrisoarea deschisă.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62167630
Ministerul Educaţiei publică sinteza controlului desfăşurat la ARACIP. S-au descoperit deficienţe de natură penală

Ministerul Educaţiei a publicat, marţi seară, sinteza controlului desfăşurat la ARACIP, iar potrivit documentului s-au constatat inclusiv deficienţe de natură penală. Ministerul a precizat toate măsurile dispuse şi autotirăţile sesizate.

62203778
„Cea mai tristă imagine”. Șapte cruci albe la locul accidentului înfiorător din județul Bacău

Locul în care și-au pierdut viața o femeie din Suceava și doi dintre copiii acesteia a fost marcat cu șapte cruci albe.

62205508
Ministrul Transporturilor: Stadiul lucrărilor pe lotul 1 al A1 Piteşti-Sibiu este de 46%

Stadiul lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Piteşti-Sibiu este de 46%, iar acestea vor fi încheiate în avans, în 2022, săptămâna aceasta urmând să înceapă asfaltarea pe tronson, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.