Un ciclon care traversează România de la vest la est a adus deja vânt puternic și ploi. Unele orașe au avut inundații

×
Publicitate

Moldova, Dobrogea și estul Munteniei sunt până marți sub cod galben de ploi puternice. A plouat în mai multe regiuni cu orele, iar unele localități s-au confruntat cu inundații.

Pompierii au anunțat că au intervenit in 90 de localități din 27 de județe. Vântul a doborât copaci care au avariat 11 mașini și două case. În județul Galați, mii de oameni și-au părăsit casele de teama viiturilor.

Odată cu lăsarea întunericului, vântul a început să bată cu putere în județul Bacău și a pus la pământ mai mulți copaci. Iar în Neamț, un stâlp și un panou publicitar s-au prăbușit peste mai multe cabluri electrice.

În Chiajna, lângă București, unde a plouat ore în șir, o porțiune din drum s-a surpat. Iar o mașină care trecea prin zona a fost prinsă în capcana apărută în asfalt.

În Capitală, mai multe tramvaie au rămas blocate în apropiere de Podul Grozăvești, după ce pe șosea s-au adunat cantități însemnate de apă. Probleme au fost și pe Bulevardul Metalurgiei. Acolo, autobuzele nu au mai putut înainta, așa că traficul a fost deviat.

Și în Hunedoara mai mulți copaci au fost doborâți de vânt. Iar un tren care se îndrepta spre Petroșani a rămas încremenit între două localități, după ce un arbore a căzut peste cablurile de tensiune. În garnitură se aflau 11 călători, care și-au continuat drumul după câteva ore.


Scene similare s-au derulat și în judeţul Botoşani. Pompierii au intervenit pe mai multe drumuri, unde furtuna a doborât copaci şi stâlpi de iluminat, blocând circulaţia.


Pe litoral, din cauza vântului puternic, autoritățile au fost nevoite duminică seară să închidă porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia.

Pe de altă parte, până la miezul nopții, patru mii de persoane din patru județe - Galați, Vaslui, Brașov și Argeș - au plecat singure din locuințe ori au fost evacuate de autorități. Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească pentru că în zona pericolul de inundații era foarte mare.

"Luați-vă bunurile de valoare cu dumneavoastră. Încercați să evacuați și animalele. Iar cei care nu au unde o sa fie dusi in tabara special amenajata” - Acest mesaj a răsunat duminică în comuna Cuza Voda din Galați.

În localitatea Pechea, grav afectată de inundațiile de acum două săptămâni, a fost pregătită o tabără cu o sută de containere modulare. 98 de școli și grădinițe din 25 de localități din județul Galați sunt închise.

Emil Dragomir, primar Slobozia Conachi: „Încercăm să evacuăm persoanele. Cei care n-au unde să se ducă merg la neamuri și la locuitorii din comună."

De teama furtunii, mulți au pus saci cu nisip în dreptul ușilor, în speranța că vor proteja puținul rămas în urma nenorocirii din 14 septembrie.

Reporter: „Rămâneți acasă?”

Bărbat: „Bineînțeles.”

Reporter: „Dacă vă intra apă?”

Bărbat: „Iau duba, am plecat pe câmp și la revedere!”

Reporter: „Ce faceți la noapte?”

Bărbat: „Ne urcăm sus.”

Reporter: „Aveți noroc că aveți casă cu etaj.”

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „La intrarea în țară aveam 7600, dacă îmi amintesc bine, la Baziaș, ceea ce înseamnă că situația o vom gestiona fără niciun fel de risc."

Autoritățile urmăresc situația din centrele de comandă naționale și județene.

Care este situația în județele Galați și Brăila

Codul roșu de inundații s-a încheiat luni dimineața, la 10, fără a aduce probleme semnificative în județele Galați și Brăila. A plouat, într-adevăr, torențial toată noaptea, dar albiile râurilor care s-au revărsat acum două săptămâni au făcut față.

Autoritățile au acționat preventiv și au cerut evacuarea populației, așa că peste 4600 de persoane, în special din rândul sinistraților, au petrecut noaptea la rude sau la prieteni. Alte aproape 300 de persoane au mers în taberele de sinistrați, sau în alte spații puse la dispoziție de primării. Sunt însă și alți 300 de oameni care au refuzat să plece la apelul autorităților.

De teama unor noi inundații, școlile din 25 de localități din județul Galați au rămas luni închise. Vorbim despre 98 de scoli și grădinițe, mai exact. Au fost mici probleme în județul Brăila, mai degrabă din cauza vântului puternic, decât a ploilor. Șase localități au rămas peste noapte fără energie electrică, dar avariile au fost, în cele mai multe cazuri, deja remediate.

Rămânem în județele Galați și Brăila sub incidența unui cod Galben de ploi și vânt până marți, la ora 10, apoi ANM a anunțat un alt cod Galben, până miercuri, la ora 10, pentru vânt cu intensificări care pot atinge la rafală până la 70 de kilometri pe oră.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62486610
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat în Suceava, în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz. FOTO

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, luni dimineaţă, în judeţul Suceava, în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz.

62483792
Cod portocaliu de furtună. Peste 3.500 de oameni evacuaţi din judeţul Galaţi. Locuinţe evacuate în Vaslui şi Braşov

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă, duminică seară, că, până la ora 20.00, au fpst evacuate peste 3.500 de persoane din judeţul Galaţi, 60 din judeţul Vaslui şi 2 din judeţul Braşov.

62486579
VIDEO. Furtună în Bucureşti. Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti, din cauza apei. 3 mașini au fost avariate

Mai multe mijloace de transport în comun au fost blocate, duminică seara în Bucureşti, din cauza acumulărilor de apă de la Podul Grozăveşti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.