Incidentul s-a produs, duminică dimineaţă, în localitatea Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava. Un bărbat de 31 de ani, cetăţean ucrainean, a intrat ilegal în România, la bordul unui avion de mici dimensiuni.

Poliţiştii de frontieră din zonă, dar şi echipaje de Poliţie, s-au deplasat la faţa locului, unde a fost găsit şi aparatul de zbor.

Bărbatul a fost dus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus pentru continuarea cercetărilor.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”trecere frauduloasă a frontierei de stat”, precum şi pentru ”pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documentele de certificare necesare”.

Citește și
NATO se pregătește să apere Poarta Focșanilor. „Una dintre cele mai importante zone strategice de pe Flancul Estic”

De la începutul conflictului armat din Ucraina, zeci de ucraineni au trecut ilegal frontiera în România, mulţi dintre ei punându-şi viaţa în pericol în zonele montane.