Surse: Bărbatul care și-a agresat iubita, a băgat-o în portbagaj și a dat foc mașinii ar fi manelistul Gicuță din Apărători

×
Publicitate

O femeie a fost agresată fizic de iubitul ei, apoi a fost forțată de acesta să intre în portbagaj, după care bărbatul a dat foc mașinii.

Femeia a sunat la 112 luni dimineață, după ce s-a certat cu iubitul ei din cauza unei datorii de 1.500 de lei pe care bărbatul avea să i-o dea, potrivit unor surse.

El ar fi agresat-o fizic și ar fi forțat-o să intre în portbagajul mașinii, apoi a plecat într-o direcție necunoscută.

Operatorul Serviciului de Telecomunicații Speciale i-a transmis un link de localizare cu ajutorul căruia s-a reușit monitorizarea traseului parcurs, acesta fiind comunicat tuturor echipajelor de poliție aflate în serviciu.

Mașina a fost, ulterior, depistată pe un câmp din Sectorul 3. În momentul în care s-au apropiat de autoturism, autoritățile au observat foc în interior, moment în care au intervenit pentru scoaterea femeii din portbagaj și pentru stingerea incendiului.

La scurt timp după, bărbatul a fost găsit în apropiere, în zona unei stații peco. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest acesta a relevat prezența unei substanțe interzise în organism: cocaină.

Surse oficiale au precizat pentru Știrile Pro TV că bărbatul ar fi manelistul ”Gicuță din Apărători”.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Viceprimarul Capitalei: În București avem 1,7 milioane de locuitori la 1 milion de locuințe. „Opriți jaful!”

Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu (USR) afirmă, într-o postare pe Facebook, că dacă de luni vor fi suspendate zonele protejate ale Bucureştiului, "nu vom mai vedea case de patrimoniu din cauza blocurilor".

Un băiat și-a văzut mama murind în incendiul care le-a cuprins apartamentul, în Hunedoara

Un băiat de 16 ani din Hunedoara a trecut prin momente de groază după ce apartamentul în care locuiește a luat foc, iar mama lui imobilizată la pat a rămas blocată în imobilul cuprins de flăcări.

Mame și copii cu venituri mici din Iași vor beneficia de tratament şi analize gratuite cu ajutorul preotului Damaschin

Mamele fără venituri și copiii lor vor beneficia de tratament şi analize gratuite, într-un spital din Iași, amenajat și dotat prin asociația părintelui Dan Damaschin.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.