Autorităţile au fost anunţate de posibilul incident de soţul femeii, care a sunat la 112 şi a spus că soţia sa intenţionează să îşi pună capăt zilelor, scrie Agerpres.

În urma unei convorbiri telefonice efectuate prin apel video, acesta a văzut-o pe femeie într-o zonă împădurită, având asupra ei o funie. Iniţial, soţul nu a putut indica locul exact în care se afla

„Imediat, în zona unde s-ar fi putut afla femeia, au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, inclusiv un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă. În paralel, prin dispecerat s-a trimis pe telefonul femeii un link de localizare, care, din păcate, nu a fost accesat de aceasta. În sprijinul forţelor de ordine au intervenit fără ezitare şi cetăţeni voluntari din localitatea Ciclova Română uniţi de o singură dorinţă: să găsească femeia la timp", a detaliat IPJ.

După aproape o oră şi jumătate de căutări prin terenul dificil, femeia a fost localizată într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de casă, exact în momentul critic în care încerca să-şi pună capăt vieţii, fiind prinsă cu funia de creanga unui copac.

„Fără să stea pe gânduri, salvatorii au traversat în fugă un curs de apă pentru a ajunge la ea. Colegul nostru, Ciprian, de la Poliţia Oraşului Oraviţa, poliţist cu experienţă care cunoştea foarte bine zona, împreună cu un angajat al primăriei din localitate, au acţionat instantaneu, reuşind să o prindă şi să o coboare la pământ la timp. Deşi era inconştientă, femeia prezenta semne vitale, iar echipajul medical aflat în proximitate i-a acordat imediat primul ajutor", a adăugat sursa citată.

Datorită intervenţiei prompte şi decisive, tânăra femeie, mamă a şase copii, a fost transportată de urgenţă la spital pentru îngrijiri de specialitate. În prezent, aceasta şi-a revenit şi se află în afara oricărui pericol, mai arată IPJ Caraş-Severin.