Un bărbat a intrat cu maşina în porţile Senatului. Are probleme psihice, dar și un permis de conducere valabil

×
Publicitate

Un incident de securitate a avut loc joi dimineață, lângă Senatul României. Un bărbat a intrat cu maşina în porţile instituţiei şi a devenit recalcitrant atunci când autorităţile i-au cerut să se legitimeze.

A făcut o criză și a fost încătușat. În cele din urmă a fost dus la un spital pentru probleme psihice. Medicii au descoperit uşor că mai fusese internat şi că afecţiunea de care suferă nu i-ar permite să conducă.

În momentul în care s-a întâmplat incidentul, poarta care asigură accesul către Senatul României era închisă cu lacăt. Bărbatul, imediat după ce a lovit porţile de fier, a coborât din maşină şi a spus că a greşit, voia doar să întoarcă.

Jandarmul care asigura paza a ieşit imediat să vadă ce s-a întâmplat, însă lucrurile au luat o turnură neaşteptată.

Cpt Alexandru Iacob, purtător de cuvânt Jandarmeria Bucureşti: „La legitimarea acestuia, bărbatul a devenit reclacitrant, a coborât din autoturism după ce a lovit poarta instituţiei, însă nu a vrut să coopereze cu forţele Jandarmeriei, refuzând legitimarea.”

Mai mult s-ar fi întins pe burtă pe carosabil, moment în care a fost chemat şi un echipaj de ambulanță, care l-a transportat ulterior la spitalul Obregia din Capitală.

Se pare că individul figurează în registrele medicale din Dâmboviţa cu afecţiuni psihice. Surse din anchetă spun că ar fi fost internat de mai multe ori în diverse spitale de psihiatrie şi se afla sub tratament pentru o afecţiune incompatibilă cu conducerea unui autovehicul pe drumuri publice.

Însă permisul de conducere al bărbatului obţinut în 2002 era încă valabil în momentul producerii incidentului. Ancheta urmează să stabilească de ce unitatea medicală unde acesta era luat în evidenţă nu a comunicat acest lucru. Rudele bărbatului au ridicat maşina de la poliţie, însă au refuzat să facă vreo declaraţie.

Bărbatul este internat şi acum la Obregia şi urmează să fie audiat. Are dosar penal pentru distrugere şi pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice.

 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62302159
Fata de 17 ani care a murit după o cezariană ar fi făcut septicemie. Trei medici sunt cercetați

Trei medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Focşani sunt cercetaţi, după ce o adolescentă de 17 ani a murit după o operație de cezariană, în luna iulie.

62302143
(P) Cum să alegi o găzduire web potrivită pentru tine

Orice deținător al unui site web se întreabă, la un moment dat, ce găzduire web să aleagă. Sunt multe firme de găzduire web în Romania, așa că nu e deloc ușor să faci o alegere potrivită.

62302133
Judecătoria Craiova a decis interzicerea capturării câinilor fără stăpân și eutanasierea lor. Care este motivul

Judecătoria Craiova a decis interzicerea capturării câinilor fără stăpân și eutanasierea lor într-un adăpost de la marginea orașului, care nu ar funcționa legal.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.