Un bărbat a ucis două femei și a violat o fetiță de 13 ani, în Botoșani

62193623
Getty

Un bărbat a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani după ce a ucis două femei şi a întreţinut relaţii sexuale cu fiica de 13 ani a concubinei sale, potrivit unui comunicat trimis de procurori joi, citat de Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Ibăneşti, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „omor calificat”, „viol în formă continuată” şi „agresiune sexuală în formă continuată”, potrivit sursei citate.

Pe 1 aprilie 2022, bărbatul a mers la locuinţa a două femei, mamă şi fiică, de 82 şi, respectiv 53 de ani, din satul Poiana, înjunghiindu-le pe acestea cu un cuţit în zona gâtului, ceea ce le-a produs decesul. Un vecin a găsit cadavrul uneia dintre victime în curtea casei, iar celălalt în interiorul locuinţei.

Procurorii au stabilit, de asemenea, în timpul anchetei, că „începând din vara anului 2021 şi până în luna martie 2022, acelaşi bărbat a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale normale cu fiica minoră a concubinei sale, cu care locuia împreună, utilizând atât constrângerea fizică, dar şi cea psihică”.

„În aceeaşi perioadă, în diferite împrejurări, altele decât cele în care a întreţinut şi raport sexual, a exercitat asupra minorei, prin constrângere fizică şi psihică, acte de natură sexuală”, potrivit comunicatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62291615
Răsturnare de situație. Ce au descoperit polițiștii când s-au uitat pe filmările unui accident din Petroșani

Răsturnare de situație în cazul unui accident rutier produs la Petroșani, în urma căruia un pieton a fost lovit de o mașină. Atenție, imaginile vă pot afecta emoțional.    

62291232
Un bărbat de 33 de ani a agresat sexual un copil de 11 ani. O adolescentă, atacată de același individ

Un individ în vârstă de 33 de ani, dintr-un sat din județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual un băiat de 11 ani.

62291212
Un bărbat de 72 de ani a ademenit două fetițe de 5 ani în casă și le-a violat. Când au scăpat, au povestit totul părinților

Orori de neimaginat s-au petrecut într-o comună din Dolj. Două fetițe, ambele în vârstă de cinci ani, au fost abuzate de un bărbat de 72 de ani. Individul a fost reținut aseară pentru viol și corupere sexuală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.