Un bărbat a fost amendat după ce a pus poza candidatului PNL-USR la şefia CJ pe machete cu personaje din desene animate

62593502
News.ro

Un bărbat din Buzău a fost amendat de poliţia locală pentru că a plasat în centrul oraşului două machete cu personaje din desene animate, la care a ataşat fotografii cu faţa liderului PNL Adrian Mocanu şi a candidatului Mihai Răzvan Moraru.

Machetele au fost plasate în zone intens circulate din municipiul Buzău.

"La data de 22 noiembrie, poliţiştii din Buzău s-au sesizat cu privire la expunerea în spaţiul public a unui panou de carton, cu un conţinut satiric, pe care sunt reprezentate imaginile unor persoane publice. La faţa locului au fost direcţionaţi poliţişti, în vederea clarificării situaţiei de fapt. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a fost identificată şi depistată persoana responsabilă de amplasarea obiectului pe spaţiul public, un bărbat de 35 de ani, din C.A. Rosetti, care urmează a fi sancţionat contravenţional, conform competenţelor, de către reprezentanţii Poliţiei Locale", au transmis reprezentanţii instituţiei.

Reacţia liderului PNL Buzău, Adrian Mocanu

Gestul a fost condamnat într-un mesaj postat Facebook de liderul PNL Buzău, Adrian Mocanu.

"În centrul oraşului, a apărut o caricatură menită să mă ridiculizeze atât pe mine, cât şi pe Mihai Razvan Moraru, candidatul pe care PNL Buzău şi USR îl susţin pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău. Un gest atât de ieftin, de infantil şi de lipsit de orice urmă de decenţă, încât spune totul despre cei care l-au pus în scenă. În timp ce oamenii se confruntă cu probleme reale - salarii care nu ajung de la o lună la alta, medicamente scumpe, drumuri impracticabile, spitale şi şcoli cu atât de multe neajunsuri - cineva a considerat că potrivit pentru începutul campaniei electorale este să instaleze o machetă batjocoritoare în centrul oraşului. Asta nu este doar imaturitate. Este dispreţ. Dispreţ faţă de Buzău şi faţă de inteligenţa buzoienilor. Politica nu este un concurs de caricaturi. Oamenii nu cer glumiţe proaste în Piaţa Dacia. Cer soluţii. Cer lideri care să îşi asume responsabilitatea pentru prezentul şi viitorul copiilor noştri, nu personaje care transformă un oraş întreg într-un decor batjocoritor", a scris Mocanu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62532416
Amenda usturătoare primită de un șofer după ce a fost filmat conducând pe contrasens pe autostrada A3 București – Ploiești

Un bărbat de 57 de ani din judeţul Prahova a fost amendat cu aproximativ 1.800 de lei după ce a fost filmat când conducea un autoturism pe contrasens, pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti.

62593476
„O urgenţă absolută”. Turiști cu un bebeluș de trei luni, salvați după ce s-au rătăcit pe un drum izolat de munte din Brașov

Un grup de turişti, cu patru adulţi şi un bebeluş de trei luni, s-au rătăcit pe un drum izolat din satul Fundăţica, judeţul Braşov, ei fiind salvaţi de jandarmii montani, a informat sâmbătă Jandarmeria Română.

62593462
Descoperire surprinzătoare pe Aeroportul Otopeni. Ce ascundeau în bagaje trei pasageri. GALERIE FOTO

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali de la Aeroportul Internațional București „Henri Coandă” au descoperit 115.800 de țigarete și 4 kg de tutun pentru narghilea, nedeclarate, în bagajele a trei pasageri.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.