Sportivul s-a înecat în lacul din apropierea comunei. Va fi înmormântat duminică, în satul în care a copilărit și unde a fost primar vreme de șase ani.
La biserica ortodoxă din localitate se fac ultimele pregătiri pentru înmormântarea lui Gabriel Mureșan. Fostul fotbalist și primar al localității în ultimii șase ani a murit miercuri, la doar 44 de ani.
Localnic: „S-a întâmplat o tragedie care nu trebuia să se întâmple. Un primar care a făcut foarte multe pentru comună. Și-a dat silința și a făcut”.
Localnică: „Suntem terminați, și eu, și soțul. Am crezut că ne-a dat o bombă în cap. Un om, pâinea lui Dumnezeu... Uite câte a făcut... și acum totul a rămas. A fost o persoană și frumoasă, și bună, și tot ce ai vrut. Ceva de nedescris ce s-a întâmplat”.
Localnic: „Nu îl pot descrie. Un bărbat extraordinar, un primar extraordinar. A ajutat pe cine a avut nevoie, a fost omul care a ajutat. Necazul nu ne întreabă, ne pândește la fiecare colț, așa că trebuie să ne împăcăm cu ideea”.
Gabriel Mureșean s-a înecat în lacul de pescuit pe care îl deținea și unde s-a dus împreună cu prietenii, seara, pentru recreere. Printre ei, preotul din localitate, care a încercat din răsputeri să îl salveze.
Lucian Toni, preot Apold: „Încă sunt în stare de șoc. Vine moartea atât de năprasnic, încât nu îmi vine să cred. Mă scufundam, dădeam de nămol, mă scufundam iarăși, dădeam de nămol. M-am scufundat în neștire, dar dacă scafandrii nu l-au găsit în 40 de minute, nu știu ce șansă aveam eu. Concluzia mea este asta: când te cheamă Dumnezeu, te duci. Mergea des, era locul lui de suflet”.
Angela Stan, viceprimar comuna Apold: „Ceea ce nu s-a realizat poate în 30 de ani a realizat el. A avut o dorință de a ridica comuna. Și pe teren, și în comună a fost un campion, un om cu disciplină, corectitudine și o înaltă ținută”.
Cu CFR Cluj, Gabi Mureșan a câștigat de trei ori Cupa României si de trei ori Campionatul, iar evoluția la CFR i-a adus și convocarea la echipa națională. Fostul internațional va fi condus pe ultimul drum, duminică, de la ora 14, la cimitirul de lângă biserica ortodoxă din Apold.