Ultimele mesaje ale nepoatei unui președinte din Africa care a fost găsită moartă într-un cămin din Timișoara

×
Publicitate

Misterul în cazul studentei din Uganda, găsită fără suflare, în camera de cămin din Timișoara, se adâncește.

Anchetatorii nu au reușit să afle încă din ce cauză a murit fata de 24 de ani, nepoata unui înalt demnitar african. A fost înlăturată și ipoteza infectării cu Covid-19. Tânăra s-a simțit rău în ultimele zile și fusese văzută de un echipaj medical de pe salvare. Prietenii ei de acasă, din Uganda, au alertat autoritățile române când fata n-a mai dat niciun semn.

Studenta a început să se simtă rău duminică. Avea febră și tușea. A chemat ambulanța, însă a indicat o adresă greșită. În cele din urmă, echipajul a ajuns la ea și i-a administrat niște injecții. În ciuda faptului că se simțea rău, tânăra a semnat însă, că refuză să fie dusă la spital și i-a mărturisit, prin mesaje, unui prieten, că medicii au întrebat-o și de simptome specifice Covid-19, apoi nu a mai răspuns la telefon, iar prietenii ei din Uganda s-au alarmat. A doua zi, au contactat autoritățile de la noi.

Prieten: „Duminică a zis că nu se simte bine, am întrebat-o ce este în neregulă cu ea. A zis că nu știe. Atunci i-am zis să sune la 112. Mi-a zis că deja a sunat la 112 și i-am zis să îmi zică ce să spun, apoi după două ore mi-a trimis mesaj că e mai bine și că i-au dat o injecție. În seara aceea am adormit târziu, mi-a trimis un mesaj de dimineață pe la 7 și un sfert. Eu încă dormeam, când m-am trezit i-am trimis mesaj înapoi, dar nu mi-a mai răspuns."

Un echipaj de pompieri a mers la cămin, iar militarii au spart ușa camerei și au găsit-o pe tânără moartă, pe podea, lângă calorifer.

Florin Crișan, purt. cuv. Serv. Jud. Ambulanță Timiș: „În data de 25 a fost solicitată ambulanța pentru aceeași persoană cu stări de vomă, rău, informații neclare. Nu se știa exact, a sunat altcineva pentru persoana respectivă, pentru că nu răspundea la telefon. Adminstratorul căminului nu a putut să deschidă ușa, iar colegii au solicitat pompierii să deschidă ușa. Concomitent au chemat un echipaj cu medic."

Horia Băcanu, purt.cuv. Univ. de Vest din Timișoara: „O studentă anul întâi, master. Este bursieră, venită la un program de studii al Facultății de Științe Economice, relații internaționale, un program de studii în limba engleză."

Tânăra stătea singură în cameră și era printre puținii străini rămași în România, odată cu izbucnirea epidemiei de coronavirus. Potrivit unor surse din anchetă, era nepoata unui înalt demnitar din Uganda.

În acel cămin a locuit în ultimele patru luni tânăra studentă. Nimeni nu știe dacă aceasta ar fi suferit de vreo boală.

Tânără: „Am văzut-o prin cămin, chiar era foarte veselă și plină de energie.”

Reporter: „Când ai auzit ce s-a întâmplat cum ai reacționat?”

Tânără: „Groaznic, m-am speriat!"

Tânăra studentă din Uganda nu avea urme de violență pe corp.

Alexandra Petrovici, purt.cuv. IPJ Timiș: „În caz a fost întocmit un dosar penal in rem, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului."

Familia fetei nu poate veni deocamdată în România să-i ridice trupul, din cauza restricțiilor impuse de starea de alertă.

Momentan, a fost finalizată doar autopsia preliminară. Potrivit medicilor legiști, o insuficiență cardio-respiratorie acută a dus la decesul studentei.

Urmează acum analizele amănunțite de laborator, care ar trebui să arate din ce cauză i s-a oprit inima, mai ales că vorbim de o persoană foarte tânără. Acest detaliu esențial rămâne o necunoscută.

Doctorii au mai confirmat că moartea fetei a avut loc luni, pe 25 mai. I-a fost examinat și corpul și, într-adevăr, nu prezenta semne de violență, așa cum reieșise din primele informații.

În plus, a fost testată pentru SARS-CoV-2, iar rezultatul a ieșit negativ.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Unul dintre cei mai periculoși infractori din România, arestat în cazul tânărului executat într-un bloc din Bacău

A fost identificat și prins principalul suspect, în cazul unui tânăr împușcat mortal într-o scară de bloc din Bacău, la început de martie.

Cine sunt cele 8 muncitoare românce duse în Italia cu avionul privat. Angajator: "Aveam nevoie de ele"

Un producător de vin din nordul Italiei a închiriat un avion privat pentru a trasporta opt muncitoare din România care să-l ajute la cules de struguri.

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Eroilor: „Glorie veșnică eroilor noștri”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, printr-un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, recunoştinţa faţă de militarii români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din afara graniţelor naţionale.

Recomandări
SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Hackerii care susțin că au furat datele a sute de clienți Revolut cer o răscumpărare de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.