Ultima zi de vacanță i-a prins pe români la schi. Poiana Braşov, cel mai bun sezon de până acum

×
Publicitate

Vacanţa nu s-a încheiat chiar pentru toată lumea. Vremea splendidă de la munte a contribuit la asta. Luni a fost ultima zi de schi din sezon, iar cei care nu s-au urnit de pe pârtie s-au ales şi cu un bronz cu totul deosebit.

Cei îndrăgostiţi de zăpadă şi de sporturile de iarnă nu aveau cum să plece tocmai luni, când, în Poiana Braşov, a fost ultima zi de schi. Cartelele pentru transportul pe cablu expiră începând de mâine.

Turiști: „Plecăm mâine!”
Reporter: “Deci v-aţi lungit vacanţa?”
Turiști: “Da, o zi!”
Reporter: “Păi, şeful?”
Turiști: “Şeful sunt eu! Când tu eşti şeful, viaţa merge mai bine!"

Poiana Braşov

Poiana Braşov încheie astfel cel mai bun sezon de iarnă de până acum. Administratorii pârtiilor au numărat peste 2,2 milioane de treceri prin turnicheţii instalaţiilor de transport pe cablu.

Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil: "Astăzi la ora 16 este ultima intrare la telegondolă, deci ultimele puncte care se pot accesa pe cartelele aferente sezonului de schi."

Ca să prindă zăpadă încă tare pe pârtii, schiorii n-au mai avut timp să se aşeze la masa de prânz şi să aştepte ospătarul. Administratorii cabanei Postăvaru au găsit pentru ei o soluţie salvatoare: bufetul cu bunătăţi servite "din mers".

Nelly Teutsch, administratorul Cabanei Postăvarul: "Sunt grăbiţi să mai prindă câte o tură şi găsesc că e mult mai simplu aşa, îşi iau ce doresc ei. Să ştiţi că se întâmplă câteodată să mai uite şi să plătească şi vin abia tura următoare şi îşi cer scuze."

La baza masivului, în staţiune, au fost 20 de grade Celsius, aşa că mulţi au făcut plajă.

Turist: "Ne-am pregătit cu păturica şi, decât să mai stăm la restaurant, am zis hai să facem un picnic."

A fost o zi de vis şi la Sibiu. La poalele munţilor Făgăraş, printre ulmii înverziţi se înalță semeţ un castel de lut.

Fetiță: “Îmi place că a meritat drumul, că e un loc frumos.”
Reporter: “Ce ştii tu că e aici?”
Fetiță: “E casa zânelor. seamănă cu casa lui Albă ca Zăpada.“
Reporter: “Pitici ai găsit?”
Fetiță: “Nu."

Castelul Zanelor

Reporter: “Cum e aici?”
Copii: “Foarte fain, da.”
Reporter: “La ce vă gândiţi când intraţi aici?”
Copii: “La Albă ca Zăpada, la Rapunzel, un loc magic. La cei trei purceluşi cu casa lor de lut şi paie."

Turiști: “Te duce într-o lume de poveste.”
Reporter: “Şi la vârsta asta?”
Turişti: “Şi la vârsta asta că nu suntem prea bătrâni. Dacă nu ne-am intoace spre copilărie am fi tot timpul stresaţi de lucrurile de zi cu zi şi nu am mai trăi."

Reporter: “Cum e locul ăsta? Unde va duce cu gândul?”
Turistă: “Spre basm, spre copilărie.”
Reporter: “Merită să ne întoarcem acolo?”
Turistă: “Clar. M-aş întoarce intodeauna."

Castelul are 4 apartamente şi 6 camere simple, iar dacă vreţi să îl vizitaţi o să plătiţi 5 lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61952280
Capitala, fără mașini și cu aglomerație doar în parcuri: ”Arată ca un oraş european”

În cea mai călduroasă zi din 2018, romanticii şi-au dorit o plimbare domoală, pe sub cireşii înfloriţi.

61952253
Vilă arsă în Capitală, pompierii au intervenit cu greu: ”O să ardem aici ca şobolanii"

Experienţa de coşmar pentru două femei şi o fetiţă de 6 ani, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări. S-a întâmplat duminică noapte în sectorul 4 al Capitalei, iar incendiul ar fi pornit din vecini.

61952252
Au curs amenzile în vacanța de Paște. Peste 1.300 de permise au fost reținute

Grăbiţi, şi poate chiar băuţi, mulţi alţi şoferi au evitat la limita un accident, însă s-au trezit pietoni, pentru cel puţin o lună. Poliţiştii de la rutieră au reţinut deja 1300 de permise.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.