Ultim omagiu pentru soprana Mariana Nicolesco la Ateneul Român. Artista a fost înmormântată astăzi

×
Publicitate

Celebra soprană Mariana Nicolesco, care a reprezentat România pe marile scene ale lumii, a fost condusă, miercuri, pe ultimul drum. S-a stins din viață, vineri, la vârsta de 73 de ani.

Cei apropiați au putut să îi aducă flori și să se reculeagă la căpătăiul ei, la Ateneul Român. Artista a avut un remarcabil repertoriu în spectacole de operă, și s-a ocupat cu pasiune de Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclée”.

Ultim omagiu pentru soprana Mariana Nicolesco la Ateneul Român. Artista a fost înmormântată astăzi

Pe acordurile muzicale ale corului filarmonicii, la Ateneul Român, sicriul cu trupul neînsuflețit al Marianei Nicolesco a fost așezat, dimineață, pentru câteva ore. Cei care au prețuit-o pe celebra soprană au venit cu flori și au rostit o rugăciune pentru odihna sufletului.

La căpătăiul artistei au stat soțul și alți membri ai familiei. La ceremonia solemnă au fost prezente și oficialități, ori personalități ale lumii culturale.

Andrei Pleșu, scriitor și eseist, istoric al artei: „A făcut pentru cei din jurul ei lucruri miraculoase. În fond, Mariana Nicolesco era demult în eternitate cu talentele ei, acum a făcut un pas decisiv, nu pot decât să mă rog să îi fie la fel de bine acolo cât bine a făcut ea aici”.

Grigore Leșe, artist: „Mariana Nicolesco a fost un profesionist în adevăratul sens al cuvântului, ea știa ce vorbește, știa să îndrume tinerii, avea o școală bună de canto. Ca om extraordinar de pretențios, a ținut mult la calitate, avea o prestanță, și îndrumarea ei a fost foarte bună”.

Emil Constantinescu, fost președinte al României: „A fost mai mult decât o mare soprană a lumii, ea a fost o conștiință și un simbol, niciodată nu s-a reprezentat pe sine și în toată viața ei artistică, a reprezentat România, pe care a iubit-o, și a încercat să o facă cunoscută pe toate scenele lumii”.

Maria Nicolesco a fost o personalitate unică prin prezență, prin voce și prin autenticitate. Supranumita Regina del Belcanto sau Primadona Asolutta, a cântat pe cele mai prestigioase scene și în principalele sali de concert ale lumii: la Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Bayerische Staatsopera din Munchen, Carnegie Hall din New York sau Royal Festival Hall de la Londra.

Artista s-a stins din viață, vineri, la vârstă de 73 de ani. După ceremonia solemnă de la Ateneu, Mariana Nicolesco, distinsă cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, a fost înmormântată cu onorurile cuvenite la Cimitirul Ghencea Militar.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62282574
Tehnologia cu unde radio prin care hoții îți pot fura banii în timp ce ești la ATM. Descoperirea făcută de polițiști

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară efectuează, miercuri, şapte percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ, pentru destructurarea unei grupări care se ocupa cu montarea de dispozitive electronice de skimming.

62296891
Pățania unui bărbat din Bistrița, care și-a dat întâlnire cu o fată de 19 ani, pentru a întreține relații sexuale contracost

Un bărbat a fost ameninţat cu un pistol şi tâlhărit de trei persoane după ce şi-a dat întâlnire cu o fată de 19 ani într-un apartament din Bistriţa, informează, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

62289058
Când vor intra banii pe cardurile beneficiarilor de vouchere sociale de 250 lei

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a precizat, miercuri, că plata pentru tranşa a treia a voucherelor sociale, în valoare nominală de 250 de lei, se va face în ultima săptămână din luna octombrie.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.