Trei răniţi, între care un copil, după ce mașina în care se aflau a derapat şi a intrat într-un parapet, în Argeş

62507763
News.ro

Trei persoane au fost rănite, miercuri seară, după ce autoturismul în care se aflau a derapat şi a intrat într-un parapet metalic dintr-un sens giratoriu din judeţul Argeş.  

La faţa locului a fost trimis un echipaj de descarcerare. Paramedicii au constatat că printre victime se numără şi un copil de doi ani.

Accidentul rutier s-a produs pe raza comunei Mărăcineni, în zona Ciumeşti, într-un sens giratoriu, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a lovit un parapet.

Echipajele medicale trimise la faţa locului au constatat că în urma impactului trei persoane sunt rănite. Printre victime se numără şi un copil mic, de aproximativ doi ani.

La locul evenimentului rutier au intervenit pompierii de la Detaşamentele Piteşti şi Mioveni cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62507761
O adolescentă de 14 ani din Alba a fost dată în urmărire după ce a plecat de acasă de Crăciun și nu s-a mai întors

Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată.

62409890
Turtă dulce – condimente esențiale pentru rețeta originală. De unde provine tradiția căsuțelor din turtă dulce

Turta dulce, acest desert savuros, plin de condimente, a captivat inimile și papilele gustative ale multor generații. Gustul său distinct și istoria bogată îl fac o parte esențială a sărbătorilor de iarnă în întreaga lume.  

62507711
Trei polițiști au fost răniți, iar unul este în comă, după ce un Porsche a intrat pe contrasens, în Borșa, de Crăciun. VIDEO

Incident grav în dimineața de Crăciun. Trei agenţi de poliție au fost răniţi, iar unul este în comă, după ce mașina în care se aflau a fost lovită în plin de un Porsche care a intrat pe contrasens, în orașul Borșa, din Maramureș.

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu id293486 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm în prima zi de mandat: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Premierul Luca Niculescu a făcut, miercuri dimineaţă, precizări în legătură cu Pilonul II de pensii, indicat în anii trecuţi drept posibilă sursă pentru redresarea financiară a României, afirmând că nimeni „nu se atinge de Pilonul II.