Târg tradițional în Maramureș, organizat pentru românii din străinătate. „Dorul pâinii de acasă"

×
Publicitate

A fost sărbătoare, la sfârșit de săptămână, la Muzeul Satului din Baia Mare! Acolo a fost organizat un târg dedicat românilor veniți acasă din străinătate.

Vizitatorii au fost întâmpinați cu pâine caldă, dar și cu sarmale și plăcinte, iar meșterii populari le-au vorbit celor mici despre tradiții.

„Facem pita de casă, faină, drojdie, sare şi am lăsat-o la dospit o jumătate de oră şi o frământam acuma, până rămâne mana spălată, până se face frumos aluatul şi apoi o mai lăsăm la dospit şi o punem în tepsuri şi o băgăm la cuptor” explică o bucătăreasă locală.

A fost forfotă în week-end, la Muzeul Satului din Baia Mare. În zona foișorului, gospodinele, îmbrăcate în straie populare, au cântat în timp ce au scos din cuptor pâine proaspătă, aburindă, făcută ca pe vremuri.

Turiștii s-au lăsat ademeniți și de mirosul îmbietor al plăcintelor calde: „12 lei plăcinta creată, 8 lei plăcinta împăturită în ulei. Avem cu urdă şi mărar, cu urdă şi mărar, cartof. Cea creată este cu cartof şi cu varză.”

Ramona Ciopliș: „Am mai fost în Maramureş, dar în altă zonă. Ne place pentru că aici încă se păstrează tradiţia, şi am profitat de zilele de vacanţă."

Târgul a fost organizat în special pentru românii plecați la muncă peste hotare, care au revenit în concediu în țară. Cristina s-a stabilit în urmă cu 24 de ani în Franța, e învățătoare și vine cel puțin o dată pe an acasă, în Baia Mare.

Cristina Rogojan Chenevez: „Am cele două fetiţe care fac covrigi din Maramureş. Mă bucur că în sfârşit şi la noi se pun în valoare tradiţiile, meşteşugurile, în străinătate sunt mai bine puse în evidenţă şi apreciate."

Este a doua ediție a evenimentului "Dorul pâinii de acasă", organizat de reprezentanții Muzeului Satului din Baia Mare, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Monica Mare, director Muzeul Satului Baia Mare: „Ne-am gândit să oferim posibilitatea de a vedea cum se face pâinea, tradiţional, ca pe vremea bunicilor, dar şi să dăm posibilitatea de a achiziţiona produse ale meşterilor pentru a duce acolo de unde vin ei."

Accesul a fost gratuit pentru copii, iar adulții au plătit 6 lei, intrarea.  

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62376208
Gheorghiţă și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat din banii luați pe un porc. „Avea și epilepsie, îl apucau crize”
De la banii primiți pe un porc s-a ajuns la crimă, în județul Bacău. Un bărbat de 33 de ani și-a înjunghiat mortal fratele, pentru că acesta ar fi întârziat să-i dea partea lui din vânzarea animalului.
62376186
S-a urcat la volan deși nu avea permis și a produs o tragedie. Tânărul a murit alături de un prieten de 16 ani
Accident teribil în comuna Vânători, din județul Galați. Doi tineri și-au pierdut viața și altul e în stare gravă, la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat frontal într-un stâlp din beton, pe care l-a pus la pământ.
62342785
Turist cu entorsă la gleznă, recuperat cu elicopterul din Munții Făgăraș
Un turist care a suferit o entorsă la gleznă în Munții Făgăraș aa fost recuperat de salvamontiști duminică seara, cu elicopterul