Tânărul de 21 de ani care ucis-o pe femeia din Sibiu, găsită cu un căluș în gură, a fost arestat preventiv

62482933
Poliția Română

Tânărul de 21 de ani din Porumbacu de Jos, care a omorât o femeie la Racoviţa, a fost arestat preventiv, a anunţat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"Faţă de persoana în cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Tânărul este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din IPJ Sibiu", arată sursa citată.

Inculpatul a recunoscut că a omorât-o pe femeia de 69 de ani găsită decedată în propria locuinţă, la Racoviţa, vineri dimineaţă, dar şi că a sustras mai multe bunuri ale victimei, printre care şi un card bancar.

Trupul femeii ucise a fost descoperit de o nepoată care s-a dus să vadă ce face, îngrijorată că nu-i mai răspundea la telefon.

Sora victimei: „Hai că e toată casa devastată, cineva a atacat-o pe Ana, nu o găsim în casă. S-a învârtit, s-a sucit și au găsit-o în șură.”

Victima era legată și avea un căluș la gură. Criminaliștii și medicii legiști ajunși la fața locului au examinat cadavrul și au ajuns la concluzia că decesul a survenit joi. Bănuielile s-au îndreptat imediat către un nepot al pensionarei, consumator de droguri. Individul a fost găsit în scurt timp, într-o pensiune din Sibiu.

Comisar șef Angelin Ciobanu, șeful Serviciului Investigații Criminale IPJ Sibiu: „Acesta a recunoscut comiterea faptei declarând că în cursul zilei de ieri în jurul orei 15 ar fi pătruns în locuința victimei pe care o cunoștea, ar fi agresat-o fizic și apoi a sustras mai multe bunuri printre care și un card bancar.”

Suspectul de 21 de ani era însoțit de un prieten, minor. Cei doi apucaseră deja să cheltuiască o parte din cei 8.000 de lei de pe cardul victimei.

Tatăl principalului suspect este convins că stupefiantele l-au împins pe fiul lui să comită crima.

Tatăl tânărului: „Le-am spus că consumă droguri, poliția nu poate să facă nimic că e consumator. Cu mâna mea l-am dus la poliție, de câte ori. Dar nimic.”

Reporter: Credeți că aseară era drogat?

Tatăl tânărului: „Cu siguranță."

Femeia ucisă era văduvă de 4 ani și trăia singură. Era des vizitată de rude și vecine, care o plâng acum. Apropiații spun că victima își sărbătorise recent ziua de naștere, iar suspectul aflase că are bani și lucruri de valoare în casă.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62417200
Cutremur, sâmbătă seara, în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,3, s-a produs sâmbătă, la ora locală 18:06, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62482844
Patriarhia Română face apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundaţii

Patriarhia Română face apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundaţii şi transmite un mesaj de compasiune familiilor îndoliate.

62482905
„S-a dus tot!”. Puhoaiele dezlănțuite au făcut 4 morți și au acoperit sate. Oamenii așteptau pe acoperișuri să fie salvați

Ploile torențiale au lovit estul țării și au provocat inundații devastatoare, mai ales în județul Galați. Patru oameni au pierit! Apele au acoperit sute de gospodării, au rupt drumuri și făcut pagube uriașe!

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.