Tânăr beat fără permis și conducând o mașină neînmatriculată, prins de polițiști în Botoșani. Trebuia să stea și în carantină

62172998

Un individ care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a fost urmărit și blocat în trafic. Polițiștii din Botoșani au aflat că bărbatul trebuia să se afle în carantină, băuse, nu avea permis iar mașina era neînmatriculată.

 

Polițiștii din orașul Flămânzi au vrut să oprească un autoturism care se deplasa prin comuna Frumușica, dar șoferul a accelerat, astfel că oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia, reușind să-l blocheze după câțiva kilometri. Când i-au verificat identitatea, au apărut surprizele, una după alta.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 25 de ani din comuna Frumuşica, precum şi faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare expirate din anul 2018. Mai mult de atât, conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,41 mg/l în aerul expirat şi figura în bazele de date ca fiind în carantină la domiciliu din data de 2 martie", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu, citată de Agerpres.

Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

De asemenea, tânărul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62177455
Cinci județe se află în scenariul roșu. Rata de infectare din Capitală, în creștere
Județele Brașov, Cluj, Ilfov, Maramureș și Timiș se află în scenariul roșu, cu o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori.
62177464
Zeci de persoane evacuate dintr-un hypermarket din Baia Mare, din cauza mirosului de gaz
90 de persoane au fost evacuate, joi dimineață, dintr-un hypermarket din Baia Mare.
62170358
Coronavirus România, bilanț 4 martie. 4.271 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 4 martie. Pe teritoriul României, au fost confirmate 816.589 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).